Nu ducem lipsa de talente

duminică, 21 noiembrie 2010, 21:58
2 MIN
 Nu ducem lipsa de talente

Traditionalul turneu de box "Centura Moldovei", desfasurat la sfirsitul saptaminii trecute la Sala Gradinari, a fost o reusita, chiar daca nu a avut desfasurarea unui turneu clasic, in programul competitiei intrind si concursul de toamna pentru boxerii de la categoria tineret, ceea ce a constituit, de fapt, obiectivul principal al acestei manifestari pugilistice. Prezent la Iasi, antrenorul lotului de tineret, Relu Auras, a putut sa-i urmareasca pe tinerii care pot fi selectionati in lotul de profil al Romaniei. Printre acestia, tehnicianul bacauan i-a remarcat si pe trei pugilisti de la CSM Gladiatorul Iasi, Cristian Parnica (56 kg), Dumitru Calin (75 kg) si Alexandru Melnic (64 kg), pregatiti de Constantin Dreer si Dumitru Agavriloarie, chiar daca Melnic nu s-a numarat printre cistigatorii competitiei. Cristian Parnica a fost o surpriza placuta, el invingindu-l net in finala pe ploiesteanul Bogdan Paraschiv, antrenorul acestuia aruncind prosopul in ultima repriza, dupa ce a aflat ca ieseanul conduce pe buletinele de punctaj. Surprins a fost insa si antrenorul ieseanului, Costica Dreer, cind a aflat ca Cristi conducea dupa doua runduri numai cu 2-0! Insa victoria lui Calin nu a putut fi pusa de nimeni la indoiala, din moment ce ieseanul l-a pus la podea pe craioveanul Razvan Singuran dupa nici doua minute de box in ring! Presedintele Comisiei Judetene de Box Iasi, Vasile Catea, s-a aratat surprins de absenta celor doi frati Marin de la CFR: "Am stiut ca Alexandru este accidentat la o mina, insa Tudor a ratat o mare sansa de a fi selectionat in lotul Romaniei, aceasta competitie fiind, de fapt, ultima selectie", a spus Catea, care a tinut sa multumeasca tuturor celor care sprijina boxul iesean, "in aceste vremuri grele" si in special, Fundatiei Sportului Iesean.

Competitia de seniori dotata cu Centura Moldovei, a fost de fapt un sir de meciuri de verificare, la care, alaturi de o parte a lotului national de seniori, insotita de antrenorul Napoleon Gheorghe, au participat citiva boxeri de frunte din Republica Moldova, precum si sportiva din Grecia, Elena Platana, care a onorat recent si Memorialul "Iosif Mattes". Iata cistigatorii celor doua concursuri:

Tineret: Stefan Caslarov (UVVG Arad) – 49 kg; David Rizoiu (Muscelul Cimpulung) – 52 kg; Cristian Parnica (CSM Gladiatorul Iasi) – 56 kg; Alexandru Cuciureanu (Bacau) – 60 kg; Iulian Buciuc (Dinamo Bucuresti) – 64 kg; Alberto Gheorghe (Dinamo) – 69 kg; Dumitru Calin (CSM Gladiatorul) – 75 kg; Constantin Cotuna (Constanta) – 81 kg; Mirel Jitaru (Bacau) – 91 kg; Toni Rusu (Botosani) – ^91 kg (in finala cu Andrei Sincu, de la CSS Unirea Soroceanu Iasi).

Seniori: Elena Platana (Grecia) – 60 kg, feminin; Vadim Ivaniuc (R. Moldova) – 56 kg; Dmitri Galagot (R. Moldova) – 60 kg;  Violin Berezoi (R. Moldova) – 64 kg; Nicusor Tabla (Romania) – 69 kg; Ivan Nurumbetov (R. Moldova) – 81 kg; Aleksei Zavatin (R. Moldova) – ^91 kg. Precizam ca la aceasta categorie a fost prezent si campionul national Mihai Nistor, format la CS Nicolina de Nicolae Chipirog, dar legitimat la SCM Bacau, insa el nu a boxat, pugilistul moldovean refuzind sa lupte cu campionul Romaniei!

Comentarii