„Putem sa-i batem la Istanbul”

sâmbătă, 28 februarie 2004, 00:00
3 MIN
 „Putem sa-i batem la Istanbul”

Dupa meciul senzational pe care l-a facut la Valencia – unde a inscris doua goluri pentru Besiktas Istanbul in mansa tur a optimilor de finala ale Cupei UEFA cistigata de spanioli cu 3-2 – ieseanul Daniel Pancu a primit primele felicitari ale zilei de ieri de la „Ziarul de Iasi”. Dialogul s-a consumat imediat dupa trezirea MVP-ului partidei de joi seara, „Diamantul din Nicolina” luind, ca si coechipierii sai, micul dejun pe fuga, pentru a nu rata decolarea avionului care urma sa duca la Istanbul delegatia campioanei Turciei.
– Felicitari, Pancone! Ai facut un meci mare.
– Mersi, dar mai mult decit bucurie simt suparare pentru ca am pierdut nemeritat.
– Desi ai jucat pe stinga, ai avut citeva aparitii pe celalalt flanc, inclusiv la primul gol.
– Rolul meu a fost sa-l marchez pe Aimar pe tot terenul, iar la acea faza schimbase banda, asa ca m-am dus dupa el. A venit contraatacul, pasa excelenta a lui Adi si… golul.
– La golul doi ai luat mingea din propria jumatate de teren. Ai vrut din prima sa te duci sa inscrii sau te gindeai sa pasezi la un moment?
– Cind am vazut ce spatiu mare am, nu m-am gindit decit sa ma duc direct la poarta si sa inscriu. Astfel de faze, in care am spatii largi, imi convin de minune. De altfel, am mai dat goluri de acest gen si in Turcia. Nu m-am speriat nici cind i-am simtit aproape pe fundasii adversi, mi-a iesit si sutul…
– Primul gol l-ai dat cu dreptul, al doilea cu stingul…
– Cu capul nu prea dau!
– De la accidentul pe care l-ai avut la nationala de juniori?
– Exact!
– De ce ai fost schimbat?
– In ultima saptamina nu m-am prea antrenat, fiind accidentat, apoi am fost si putin racit. In plus, la un duel aerian in timpul meciului, am luat un cot in figura de am vazut cinci minute cu un singur ochi. Ma durea si piciorul, asa ca toate astea au facut sa nu pot sta pina la final pe teren.
– Ai avut citeva faze in care ai conlucrat cu Adi Ilie.
– E firesc. Ma bucura mult venirea lui la Besiktas. E bine si pentru el, care cred ca usor, usor, va reveni la forma ideala, dar si pentru mine. E excelent sa mai fie un roman in echipa.
– Imparti camera cu el?
– Normal, si in cantonamente si in deplasari stam impreuna. E un baiat super.
– Returul?
– Dupa ce am aratat, mai ales in repriza a doua, cred ca putem sa-i batem. Va conta mult atmosfera de pe stadionul nostru si e important ca am dat doua goluri in deplasare si avem nevoie doar de o victorie la limita. ( A consemnat Ovidiu MINEA)
„Pe ei, pe mama lor!”
– Simbata viitoare, Iasul joaca cu Vasluiul, un meci foarte…
– Stiu, stiu, sint la curent cu toate! Vorbesc cu prietenii, citesc zilnic pe internet ziarele si am vazut numai scandaluri, ceva de groaza.
– Le transmiti ceva iesenilor?
– (Ride) Cum striga galeriile: Pe ei, pe mama lor!
– Dai un pronostic?
– Nu cred ca se poate pune problema sa fie altceva decit „1” solist. Stiu ce jucatori au ambele echipe si cred ca spectatorii ieseni, care cu siguranta vor umple stadionul, vor crea o atmosfera care ii va impinge pe baieti spre victorie. Iar la finalul campionatului Iasul va ajunge, in sfirsit, acolo unde ii este locul, in divizia A. (Ovidiu MINEA)

Comentarii