Recunoastere de teren

marți, 28 februarie 2006, 21:26
2 MIN
 Recunoastere de teren

Treptat, febra meciului cu Poli Timisoara, de simbata, incepe sa se simta in Copou. Fotbalistii de la Politehnica Iasi au „botezat” ieri, in acest an, suprafata de joc de pe stadionul „Emil Alexandrescu”, care, pentru a fi protejata, nu a fost deloc framintata de crampoane dupa sfirsitul turului. Impresiile elevilor lui Ionut Popa legat de terenul pe care se va disputa partida din prima etapa a returului, nu au fost grozave, nisipul presarat pe gazon ingreunind jocul. Totusi, personalul care se ocupa de ingrijirea arenei sustine ca terenul va fi bun la ora disputarii partidei, in aceasta saptamina urmind a fi efectuate alte manevre in acest scop. Daca ieri au efectuat doua sedinte de pregatire, una fizica si una tactica, fotbalistii ieseni se vor axa pina la ora jocului pe ultima latura amintita. In acest sens, in cursul diminetii de astazi este prevazuta disputarea unui joc-scoala cu echipa a doua a clubului, joc in care antrenorul divizionarei A, Ionut Popa a anuntat ca va interveni ori de cite ori e nevoie de retusuri.
In ceea ce priveste starea de sanatate a jucatorilor, aceasta este imbucuratoare. In afara lui Irinel Ionescu, care iesise sigur din calcule (la fel ca Bilba, suspendat) dupa ce a fost operat duminica de apendicita, ceilalti jucatori se pregatesc in ritm normal, Bernard depasind accidentarea iar Ciobanu adaptindu-se din ce in ce mai bine cu masca de protectie a nasului.
Cit despre razboiul declarativ dinaintea disputei, acesta nu este nici macar in faza de incalzire, ambele grupari fiind rezervate. Totusi, ieri, antrenorul iesenilor, Ionut Popa a trimis o sageata inspre Banat. Tinta nu a fost insa clubul Poli Timisoara, ci un jucator al „violetilor”. Numele lui? Adrian Ilie, plecat in aceasta iarna din Moldova in Banat. „Domnul Ilie nu a avut amabilitatea sa ma sune macar o data de cind a plecat la Timisoara, asa ca nu ma intereseaza situatia lui” a fost raspunsul tehnicianului, atunci cind a fost intrebat daca ar fi bine ca ex-ieseanul sa evolueze simbata, la noua sa echipa.

Comentarii