Refuzat la Poli, coleg cu Mutu

Subtitlu

vineri, 13 ianuarie 2012, 22:54
5 MIN
 Refuzat la Poli, coleg cu Mutu

Cristi Pulhac (Dinamo), Ovidiu Mihalache (Astra Ploiesti) ori Mihai Pintilii (Pandurii Tirgu Jiu) sint citeva dintre numele de fotbalisti importanti nascuti in Iasi pe care Politehnica i-a pierdut gratuit in ultimii ani. Pe aceasta lista poate fi trecut si Stefan Adrian Popescu, un jucator care a inscris joi, la Napoli, pentru Cesena, intr-un meci din Cupa Italiei. "Ziarul de Iasi" a stat ieri de vorba cu cei care l-au crescut pe Popescu si va prezinta cum de a ajuns un fotbalist refuzat de Poli sa fie "fratele mai mic" al lui Adrian Mutu si una dintre marile sperante ale fotbalului romanesc.

Cu taticu’ la Noua Generatie

Povestea incepe in urma cu circa 12 ani, atunci cind Stefan Popescu l-a luat de mina pe fiul sau si l-a dus la o selectie la clubul iesean Noua Generatie. "De mic mi-am dorit sa fie fotbalist. Cind am vazut ca are calitati, la 7 ani, l-am dus la profesorul Sorin Stefan, la Noua Generatie" povesteste seniorul. Sorin Stefan isi aduce aminte si acum primul contact cu noul elev. "L-am supus unor teste si m-a frapat forta si viteza nativa pe care o avea. Lovea bine balonul cu stingul" spune antrenorul, care adauga ca pustiul a progresat mult in cei patru ani in care a lucrat cu el: "Era foarte ambitios, isi dorea permanent mai mult. De aceea, a acumulat multe si pe la 11 ani deja se anunta un mare talent".

La nici 12 ani, Stefan Popescu a fost pus in fata unei mari dileme. "Sub coordonarea lui Emerich Ienei, Gillette a organizat o actiune nationala in mai multe orase. Stefanel a cistigat selectia si, implicit, trecerea la Scoala Gheorghe Popescu, domnul Ienei spunind despre copil ca este al doilea Roberto Carlos. Parintii au fost de acord sa-l lase pe Stefanel la academia fostului international si asa a plecat de la Iasi" incheie Sorin Stefan, care e completat de Popescu senior: "Numai in pielea mea sa nu fi fost atunci. Cine poate sti ce simte un parinte care isi lasa copilul sa plece de acasa la 11 ani si jumatate? Ne-am calcat sentimentele in picioare si l-am lasat pe Stefanel sa plece, pentru ca am crezut ca trecerea la Scoala Gica Popescu poate fi marea lui sansa in viata".

De la Craiova, la Roma

Iar primii ani au confirmat ca alegerea facuta a fost corecta: Stefan s-a impus la Academia Popescu, a ajuns la echipa nationala de juniori si, in urma cu trei ani, s-a transferat la A.S. Roma! "L-am educat sa fie cuminte, respectuos, harnic. Asa s-a impus la Scoala Gica Popescu, unde Petrica Bondrea si Adrian Popescu, care a jucat si la Iasi, au avut grija de el ca de copilul lor. Marea sansa a lui Stefanel a fost ca la finala Campionatului National de juniori nascuti in 1993 din 2008, disputata intre Dinamo si Scoala Gica Popescu, a asistat fostul mare international italian Bruno Conti. Desi copilul meu a ratat un penalty la loviturile de departajare, Dinamo cisigind, Conti l-a recomandat pe Stefanel la A.S. Roma, care l-a legitimat in sezonul 2008-2009" e istoria exploziei fotbalistului nascut in Iasi, povestita de tatal sau.

Familia Popescu nu s-a bucurat prea mult de aventura din Cetatea Eterna, o fractura de glezna scotindu-l din calcule pe marele talent venit din Moldova. "A avut un ghinion mare. Se acomodase la Roma, era privit cu simpatie de Lobont si de alti jucatori importanti. S-a accidentat insa la un antrenament si a iesit din vizorul Romei. Totusi, italienii s-au purtat exemplar cu el, tratindu-l la acelasi doctor care-l avea sub supraveghere pe Totti, care suferise aceeasi accidentare, Stefanel revenindu-si total" puncteaza Popescu senior.

Sichitiu l-a trimis la juniori

Ghinionul lui Popescu putea sa fie norocul Politehnicii, insa gruparea din Copou a dat cu piciorul sansei aparute. "Era putin dezorientat dupa ce a terminat recuperarea si atunci m-am gindit ca ar fi bine sa se intoarca acasa. In vara lui 2010, Poli a organizat un trial, la care s-a dus si Stefanel. Desi a fost remarcat, presedintele de atunci, domnul Sichitiu, i-a spus sa se duca la echipa de juniori, lucru cu care nu am fost de acord" declara Stefan Popescu, copilul sau fiind mingiiat imediat de Zeita Fortuna. "La putin timp dupa ce a fost refuzat de Poli, prin octombrie 2010, Stefanel a primit o oferta de la Cesena. A jucat anul trecut la echipa lor de tineret, iar in vara lui 2011 a fost promovat la echipa mare. Se antrena cu echipa mare, dar, pina acum, a jucat doar in meciuri amicale si la echipa de tineret" precizeaza un tata fericit ca pustiul sau e coechipier cu Mutu: "Imaginea pe care Adi Mutu o are difera total fata de ceea ce este el cu adevarat. Este un caracter de aur, este un fel de big brother pentru Stefanel, pe care l-a ajutat enorm de mult".

Debutul copilului sau intr-un meci oficial programat in Italia l-a umplut de bucurie pe Popescu: "Joi, am simtit ca toate sacrificiile facute pina acum au meritat. Nu e putin lucru ca la nici 19 ani, pe care Stefanel ii va implini pe 5 mai, sa debuteze pe stadionul pe care Maradona e considerat si acum un zeu, in fata a 35 000 de spectatori, sa joace pe un alt post (n.r. – Stefan, care evolueaza, de obicei, fundas stinga, a fost folosit de antrenorul Daniele Arrigoni mijlocas central in partida cu Napoli, din "16"-imile Cupei Italiei, gazdele cistigind cu 2-1, prin golurile lui Cavani din minutul 65 si Pandev din minutul 87, dupa ce Popescu deschisese scorul in minutul 21) si sa mai si inscrie. Chiar daca baiatul meu a fost schimbat la doar opt minute dupa ce a inscris, din cauza unei intinderi, meciul cu Napoli nu-l vom uita toata viata".

Un fratior care ii calca pe urme

Sclipirea lui Popescu l-a facut pe antrenorul nationalei de tineret a Romaniei, Emil Sandoi, sa spuna ca ieseanul era in vizorul lui pentru cantonamentul pe care-l organizeaza in Antalya in aceasta luna. Stefan Popescu are mare incredere ca baiatul sau isi va continua ascensiunea: "A fost un singur meci. Dupa cum imi stiu copilul, va ramine cu picioarele pe pamint si va continua sa munceasca pentru a progesa si a se impune in fotbalul mare. Isi doreste enorm sa ajunga un fotbalist important, Chivu fiind idolul sau".

Daca pe Stefan Adrian Popescu l-a pierdut, Iasul il are in curte pe fratele acestuia, David. "Stefanel i-a dedicat golul cu Napoli fratelui sau, David. Are sase ani si mi se pare ca este la fel de talentat. In scurt timp, il voi da pe mina lui Sorin Stefan, poate mai scoate un fotbalist" isi incheie povestea un tata fericit.

 

Comentarii