Reteta salvarii

luni, 05 ianuarie 2009, 21:39
3 MIN
 Reteta salvarii

Saptamina aceasta ar putea aduce raspunsul in privinta drumului pe care o va lua Politehnica Iasi in acest an. Conducerea executiva a clubului a pregatit doua variante de buget pe care-l va prezenta Consiliului de Administratie, la prima sedinta a forului care conduce clubul. "Am spus-o si anul trecut, o spun si acum. Pozitia Politehnicii in clasament a fost influentata decisiv de sustinerea financiara. Sint convins ca la fel va fi si in retur. De aceea, am pregatit doua variante de buget pe care le voi prezenta Consiliului de Administratie la prima sedinta pe care acesta o va avea. Eu sper ca intilnirea sa aiba loc in aceasta saptamina, pentru ca luni, cind echipa se va reuni, sa stim cu totii pe ce drum o luam" a anuntat presedintele gruparii din Copou, Sorin Boca.

Seful executivului Politehnicii a oferit si citeva detalii privind proiectele de buget: "Sint doua variante, una pesimista, una optimista. Prima prevede asigurarea fondurilor necesare pentru a incheia campionatul avind ca obiectiv doar indeplinirea baremului de 25 de puncte. Pentru aceasta ar fi nevoie de circa 700 000 de euro in retur. A doua varianta presupune continuarea luptei pentru evitarea retrogradarii. Pentru asta avem nevoie de 1,4 – 1,5 milioane euro, incluzind aici pregatirea, doua-trei transferuri, salariile si primele. Consiliul de Administratie va decide care va fi varianta pe care se va merge, in functie de posibilitatile financiare ale clubului, ipoteza retragerii din campionat neluind-o in calcul deocamdata. Oricum, raspunsul CA trebuie sa fie rapid, pentru ca si jucatorii vor sa stie pe ce drum o apuca. Am vorbit cu majoritatea dintre ei si mi-au dat asigurari ca nu si-au depus memorii la Federatie, insa rabdarea lor e aproape de limita. In plus, trebuie sa confirmam prezenta la cele doua turnee pe care le-am gindit pentru iarna, cantonamentul de la Debrecen si saptamina de jocuri amicale din Republica Moldova". Boca a mai precizat ca diferenta dintre cele doua variante de buget poate fi anulata in vara. "Daca raminem in Liga I, primim in vara circa 1 milion de euro de la Liga Profesionista de Fotbal, din drepturile de televizare. Intr-un astfel de caz, diferenta de sapte-opt sute de mii de euro dintre cele doua variante de buget va fi anulata, ba chiar ar mai ramine ceva bani" a spus presedintele Politehnicii, care a amintit si de datoriile actuale ale clubului: "In afara de banii pentru retur, avem nevoie de peste un milion de euro pentru a ajunge la zero cu datoriile. Trebuie stiut ca, indiferent daca Poli se retrage din campionat, retrogradeaza sau ramine in Liga I, aceasta restanta trebuie platita".

Concluzionind, conform proiectelor sefilor clubului, Politehnica are nevoie, in prima jumatate a anului, de 1,7-1,8 milioane de euro doar pentru a termina campionatul si circa 2,5 milioane de euro pentru a se bate in continuare pentru evitarea retrogradarii, varianta care, daca ar fi concretizata, ar aduce in vara circa un milion de euro de la LPF.

Naidin a ajuns la capatul rabdarii

Leonard Naidin a anuntat ieri ca nu va mai juca la Politehnica Iasi. "Nu mai are nici un sens sa mai vin saptamina viitoare la reunirea lotului, pentru ca eu nu mai sint sub contract cu Poli. Intelegerea a expirat luna trecuta si nimeni nu mi-a propus prelungirea contractului! Pe de o parte, ii inteleg si pe cei din conducere, pentru ca atitea probleme cite au fost in tur nu au fost niciodata. Personal, regret ca s-a ajuns in asemenea situatie, pentru ca atit eu cit si sotia mea ne simteam excelent la Iasi" a spus mijlocasul, care a spus ca acum se gindeste la un transfer in strainatate: "De sarbatori m-am antrenat aproape mereu. Am fost si la sala, am facut si alergari, ma simt excelent. Cred ca imi va prinde bine, pentru ca am mai multe oferte din strainatate. Sper sa se si concretizeze ceva si sa-mi gasesc linistea profesionala in acest an".

Comentarii