Salvati la „adevar”!

marți, 04 decembrie 2012, 23:20
3 MIN
 Salvati la „adevar”!

CSMS Iasi este salvata! Nu este o informatie umflata cu pompa, ci verdictul pe care-l da clasamentul adevarului dupa prima etapa a returului Ligii I de fotbal. Succesul obtinut luni, la Galati, a saltat Iasul, dupa o lunga perioada, peste linia rosie in ierarhia care face diferenta intre punctele pierdute pe teren propriu si cele castigate in deplasare. Cu "minus sapte", echpa pregatita de Liviu Ciobotariu este chiar aproape de mijlocul clasamentului, pe locurile X-XII, la egalitate cu Chiajna si Viitorul, in fata Otelului (-8), Gazului (-10), Ceahlaului (-11) precum si a celorlalte trei formatii care sunt sub Iasi si in ierarhia la zi: "U" Cluj, Bistrita si Severin.

Teoretic, pozitia amintita poate constitui un urias imbold pentru o echipa renascuta din propria cenusa, inaintea jocurilor ramase de disputat in acest an, cu Dinamo si Rapid. CSMS are chiar sansa sa ierneze si in clasamentul "normal" peste locul XV, primul retrogradant, pe care sta acum, daca va juca fara complexe in duelurile cu "granzii" bucuresteni amintiti, care se afla intr-o degringolada fara precedent in ultimii ani. In plus, rezultatul cu Otelul trebuie gestionat eficient, Iasul trebuind sa traga invataminte din patania ultimelor saptamani, cand euforia instalata dupa victoriile obtinute cu "U" Cluj, Gaz Metan si Ceahlaul a fost platita scump la Vaslui, in runda precedenta. Ajunsi la Galati, se cuvine sa facem doua paranteze largi.

Prima, legata de meciul propriu zis. Aici trebuie remarcat faptul ca antrenorul Liviu Ciobotariu a reusit sa-si recapaciteze moral jucatorii, caderea de dupa jocul cu Vasluiul fiind stearsa repede. Apoi, in conditiile in care formula de start era aproape fortata de problemele de lot – singurul semn de intrebare a fost legat de numele atacantului impins care va fi titularizat, Patulea fiind preferat lui Herghelegiu – trebuie remarcat ca scenariul tactic a fost cel potrivit: aparare atenta, pentru anihilarea gurilor de foc importante ale gazdelor si replici ucigatoare pentru o defensiva galateana in piuneze, acordarea unei atentii defensive sporite pe flancul drept al gazdelor, format din Ripa si Iorga si specularea problemelor din zona stanga a Otelului, unde au actionat imobilul stoper Sipovic, nerutinatul Murgoci si mijlocasi care nu fac faza de aparare, ca Stromajer ori Bajenaru. Plusand cu ziua de gratie a lui Onofras si cu o evolutie extrem de modesta a gazdelor, avem explicatia unui succes la scor, care a surprins.

A doua paranteza este legata de pozitia in clasament a trupei pregatite de Viorel Tanase. Desi site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal trece in dreptul dunarenilor o penalizare de doua puncte, toate sursele verificate de "Ziarul de Iasi" sustin ca penalitatea va fi stearsa de TAS, astfel incat Galatiul va ramane cu zestrea acumulata pe teren. De aceea, mai ales ca un episod asemanator, legat de Poli Timisoara, s-a derulat recent, mai multe mijloace de informare trec in dreptul Galatiului 19 puncte.

Pachete cu tichete

Revenind la ultimele doua partide ale anului, iesenii spera ca numele adversarilor si evolutia buna a echipei sa atraga mai multi oameni in tribunele arenei "Emil Alexandrescu", in ciuda faptului ca pretul punctual al biletelor de intrare a fost majorat. Astfel, atat la jocul cu Dinamo cat si la cel cu Rapid, un tichet va costa 15 lei la peluze, 25 de lei la tribunele A si B, 35 de lei la tribunele 0A si 0B si 45 de lei la tribuna 0.

Cei care doresc sa intre la partidele amintite la aceleasi preturi practicate de CSMS pe parcursul turului au posibilitatea de a achizitiona un pachet promotional. Astfel, incepand de astazi, la biroul de Marketing al clubului, sunt puse in vanzare bilete la pachet pentru disputele cu Dinamo si Rapid, care vor costa 20 lei (la peluze), 40 lei (la tribunele A si B), 60 lei (la tribunele 0A si 0B) si 80 lei la tribuna 0. Aceste tichete la pachet vor fi vandute in fiecare zi, pana sambata inclusiv, intre orele 10 si 15. (OM)

Comentarii