Scoateti puncte si din lignit!

vineri, 08 mai 2009, 21:02
2 MIN
 Scoateti puncte si din lignit!

"In situatia in care ne aflam, nu ne permitem sa ne gindim decit la victorie. Doar daca facem un meci bun si iese un rezultat egal, am mai putea fi multumiti" este gindul cu care antrenorul Politehnicii Iasi, Cristiano Bergodi, a anuntat ca merge la Tirgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii. Adversarul de astazi si-a permis luxul de a merge miercuri, la Vaslui, fara antrenor si fara citiva jucatori, care au fost menajati pentru partida din aceasta seara, lucru care l-a uimit pe tehnicianul italian: "Mie nu-mi place sa vorbesc de alte echipe. In plus, Sorin Cirtu mi-e simpatic, iar Pandurii e o echipa buna, ce joaca bine, mai ales acasa. Eu pot sa spun doar ca nu as face niciodata ce au facut ei la Vaslui". Unul dintre elementele importante in ecuatia partidei il reprezinta, in opinia lui Bergodi, atitudinea jucatorilor sai. "Sper ca baietii sa fi invatat din greseala facuta dupa meciul cu Dinamo si sa fie conectati la joc pe tot acest final de campionat", a spus tehnicianul, care s-a ferit sa spuna raspicat ca tine astazi cu FC Vaslui: "Nu sint ipocrit sa spun ca nu ma intereseaza ce face Gaz Metan cu Vaslui sau ce fac alte echipe din subsol. Normal, m-ar bucura un rezultat care ne-ar avantaja. Mai stiu insa si ca salvarea depinde in primul rind de noi, mai ales acum, cind avem un punct mai mult decit echipa de pe locul XV".

Poli a plecat ieri, cu avionul, la Craiova, drumul pina la Tirgu Jiu facindu-se apoi cu autocarul. Din delegatia ieseana nu fac parte suspendatii Bersnjak si Viveiros, precum si Ilie si Palimaru, ambii accidentati. In plus, Todescato, M. Oprea si Kalai nu au fost retinuti in lotul de 18.

In ceea ce le priveste pe gazde, acestea spun ca au deja sacii in caruta. "99% cred ca sintem salvati. Acum putem obtine un supliment, pentru ca orice loc in plus ne aduce mai multi bani. Pentru a fi linistiti total, trebuie insa sa batem si Iasul. Otopeniul si Buzaul sint suta la suta retrogradate, Farul – 90-95%, iar in privinta lui FC Arges e imposibil sa nu se ia vreo masura, depunctare sau retrogradare" a spus antrenorul gorjenilor, Sorin Cirtu. Acesta nu va putea conta astazi pe Cardoso, accidentat.

Imediat dupa meci, Poli va pleca la Craiova, urmind sa revina acasa cu charterul cu care a facut deplasarea, de miine urmind a fi pregatita partida cu Gaz Metan Medias, care se va disputa simbata viitoare, de la ora 17:00, in Copou.

Formatiile probabile

Pandurii: Stanca – Rusu, Martinovic, Chibulcutean, Grecu – Ghindeanu, Stinga, Murgan, Vasilache- Tremonti, Piturca.

Poli: Branet – Buta, Onut, L. Munteanu, Pecnik – P. Jovanovic, Milea, Montiel, Miclea – Cristea, Bratu.

Arbitri: Augustus Constantin; Adrian Vidan, Catalin Savu.

Observatori: Cornel Sorescu; Viorel Boit.

Comentarii