Spre reorganizare

joi, 16 noiembrie 2006, 22:04
2 MIN
 Spre reorganizare

De doar zece etape a avut nevoie Politehnica Iasi pentru a-si inchide toate portile legate de indeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare. Esecurile au curs girla si echipa ieseana este pe punctul de stabili un nou record, formatia care n-a reusit sa acumuleze nici un punct dupa o jumatate de campionat. Si asta in conditiile in care in ultimele trei etape joaca cu adversari in fata carora chiar nu poate emite nici o pretentie. Creditata din start cu prima sansa la retrogradare dupa o noua campanie ratata de transferuri si dupa ce a etalat un buget mult sub nivelul contracandidatelor, Politehnica a pus punct dupa jocul cu sucevenii oricarei ambitii de supravietuire si acum se gindeste numai la ce ar putea face pentru a se putea pune din nou pe picioare. „O sa dam credit tinerilor pina la finalul sezonului, pentru a le oferi sansa sa creasca in valoare.”, au spus la unison conducatorii in ultima vreme si acum lucrurile vor fi puse in practica. Prezent aseara la o intilnire cu jucatorii si antrenorii, vicepresedintele sectiei de handbal la CS Politehnica, Mihai Popescu a discutat despre viitor si deciziile nu vor intirzia sa apara. Primul jucator la care s-a renuntat este veteranul Marius Ciocoiu caruia i se va organiza o festivitate de retragere cu ocazia partidei cu HCM Constanta de pe 2 decembrie. Si in ceea ce-l priveste pe Florin Dimofte lucrurile vor trebui clarificate, conducatorii fiind decisi sa nu-i mai tolereze absentele numeroase de la pregatiri. „Vom avea o discutie cu el si daca nu vine la macar trei antrenamente pe saptamina vom renunta la serviciile lui.”, spune directorul sportiv Dan Constantinescu. In fine, nivelul penalizarilor a ramas in continuare ridicat si nu va fi diminuat pina cind jucatorii nu vor arata ceva pe teren. Craescu este „lider” si i se vor retine 40% din venituri, Chike, Mironescu si Velicu il urmeaza la cota „20%”, restul jucatorilor avind, cu totii, penalizari sub aceste praguri. Cu intentii declarate de a mentine aceasta structura si de a forma o echipa cu care sa se revina dupa doi ani in Liga Nationala, conducatorii vor sa pregateasca viitorul si prima tinta a ramas tot moldoveanul Alexandru Ciobanu, cautarile vizind apoi si achitionarea a inca unui portar valoros.
Pina atunci insa, iesenii isi vad de restul etapelor ramase de disputat din tur si astazi au plecat la Timisoara pentru intilnirea de miine cu Poli-Izometal. Ca si saptamina trecuta din lotul deplasat lipseste trio-ul Ciocoiu-Dimofte-Velicu, ultimul urmind probabil sa fie operat la apendice dupa ce a acuzat dureri si in partida de miercuri.

Comentarii