Start de sezon in Copou

duminică, 17 iunie 2012, 23:53
2 MIN
 Start de sezon in Copou

Vacanta CSMS Iasi ia sfarsit astazi, la ora 19:00, la stadionul "Emil Alexandrescu", fiind programata reunirea lotului. Capitolul noutati nu cuprinde nume spectaculoase. Cu putin timp inainte de inchiderea editiei, certa era doar sosirea portarului Catalin Grigore (35 de ani), venit liber dupa despartirea de Astra Ploiesti. De asemenea, sefii CSMS aveau promisiunea faptului ca fundasul dreapta nascut in Guyana Franceza, Anthony Soubervie (28 ani, ultimul club la care a jucat este Bayonne, din liga a treia franceza) si mijlocasul Codrut Lirca (23 ani, CS Mioveni) vor fi prezenti in Copou. Din nefericire, mai multe tinte importante vizate de CSMS, intre care si finul presedintelui clubului, Florin Prunea, stoperul Andrei Cordos, au fost ratate, lista jucatorilor cu nume sonore vizate de ieseni, intre care se afla, de exemplu, fundasul central brazilian Gladstone (FC Vaslui) fiind, in continuare, deschisa.

Vesti bune vin de la fotbalistii pe care Iasul doreste sa-i mentina in lot, dintre cei care se aflau la final de imprumut: Tincu va fi cedat inca un an de FC Botosani, iar Ciucur un sezon de Pandurii Targu Jiu. In plus, Ciprian Milea a incheiat conturile cu Otelul Galati si are mari sanse sa ramana in Copou.

In ceea ce priveste furtuna de la varful clubului, aparuta vineri seara, despre care "Ziarul de Iasi v-a tinut la curent si in editia tiparita si in cea electronica, aceasta s-a mai linistit. Primarul Iasului, Gheorghe Nichita, a explicat de ce au aparut problemele cu Prunea si ce asteptari are de la sefii clubului: "Sunt constient ca echipa are nevoie de intariri. Acestea trebuie facute insa chibzuit. Nu ne permitem sa aruncam zeci de mii de euro pe jucatori de divizia B. Fiecare leu trebuie cheltuit cu maxima responsabilitate. Altfel, riscam sa intram iarasi in faliment. Sportiv, te mai poti redresa, financiar – nu. Cine intelege acest lucru, ramane alaturi de noi, cine nu, ne despartim, indiferent de nume. Fotbalul iesean trebuie sa stea pe baze solide".

Probleme pot sa apara in legatura cu jucatorii de care CSMS incearca sa scape. De exemplu, e greu de crezut ca Laurentiu Florea, care a fost pus pe lista de transferari de mai mult timp, va accepta sa renunte la un salariu lunar de 3 000 de euro, dublu fata de cel pe care l-a avut in sezonul trecut, in esalonul doi. Fotbalistul va avea aceasta retributie datorita contractului incheiat vara trecuta, care prevede cresterea automata a salariului in cazul in care Iasul promoveaza in Liga I

Comentarii