Caută 
2 MIN
Pina miercuri ii compatimeam pe cei de la Anderlecht. Un club din a carui vitrina de trofee iti zimbesc, printre altele, si cupe europene a ajuns o adunatura culeasa de prin Cote d’Ivoire, Albania sau Coreea. Chiar vedeta locala, Baseggio, e un biet epigon al decarului de legenda al bruxellezilor, Scifo. De miercuri insa, mai tare mi-e mila de Rapid. Minciuna folosirii din start a doar trei fundasi si 5 mijlocasi de meserie a avut picioare scurte, halfii giulestenilor uitindu-se mai mult spre Dossey decit spre Zitka.
In privinta scorului, alibiul jocului defensiv functioneaza: Rapidul joaca mai bine „afara” iar belgienii prost acasa, asa ca, dupa „albul” din prima mansa, un gol „visiniu” in retur ar cintari enorm. Daca ne uitam la randament, alibiul cade, izul emanat fiind mai mult de neputinta decit de premeditare tactica. Generosul Badoi nu si-a adus aminte inca din start abecedarul centrarilor, fruntea lui Ilyes era pozitionata mai mereu spre iarba, in cautarea probabila a unor solutii ce nu apareau de la sine, Ziyati a reusit doar citeva schimbari de directii iar pe Soava nu-l recunosteau nici parintii. Asa ca floarea… belgiana (sic!) Godfroid s-a stins si ea, „dusul” incercat prin introducerea lui Lutu nereusind. Cu un astfel de peisaj median a fost normal ca Bratu sa-si continue suspinele dupa Galata iar Zitka sa stea linistit.
Dar cum romanul vede in tot raul si un strop de bine, la sfirsit ne felicitam ca pasul inapoi al mijlocasilor lui Rednic a folosit din plin defensivei, Perja, facut in citeva rinduri pres de sters pe picioare de Dindane, si Dossey multumind zeitatilor pentru conservarea portilor.
Va fi altfel in retur? (Ovidiu MINEA)
