Valentin Alexandru si Marius Stan s-au prezentat la DNA

luni, 14 noiembrie 2011, 11:03
3 MIN
 Valentin Alexandru si Marius Stan s-au prezentat la DNA

Cei doi erau insotiti de avocatii lor.

Membrii Comitetului Executiv al FRF care au participat la sedinta din 20 iulie, in care s-a decis excluderea Universitatii Craiova, au fost pusi sub invinuire de procurorii anticoruptie pentru abuz in serviciu si sustragere de bunuri de sub sechestru. Dupa ce in urma cu o saptamana si jumatate au luat cunostinta de materialul urmaririi penale, cei 12 membri ai Comitetului Executiv care au participat la sedinta respectiva au fost convocati la sediul DNA pentru audieri.

In urma cu o saptamana, au fost prezenti la DNA trei membri ai forului federal, Octavian Goga, Cornel Sfaizer si Stefan Stana, martea trecuta alti trei, Marian Rusen, Vasile Avram si Sorin Terbea, iar miercuri Cristian Bobar, reprezentant al cluburilor din Liga a III-a in Comitetul Executiv al FRF.

In dosarul excluderii Universitatii Craiova, DNA a pus sub invinuire Federatia Romana de Fotbal si Liga Profesionista de Fotbal. Mai sunt invinuiti presedintii acestor foruri, Mircea Sandu si Dumitru Dragomir, si alti zece membri ai Comitetului Executiv al FRF.

Acestia sunt invinuiti de abuz in serviciu si de sustragere de bunuri de sub sechestru si risca o pedeapsa cuprinsa intre sase luni si 15 ani de inchisoare.

Potrivit documentului de incepere a urmaririi penale, actiunea procurorilor DNA in acest caz a fost pornita pe baza plangerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut inceperea urmaririi penale fata de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universitatii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.

In motivarea plangerii penale se arata ca Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Sfaiter, Marin Rusen, Stefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costas, Sorin Terbea si Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat masura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, in conditiile in care acest club nu a incalcat in niciun fel Statutul FRF, fara a arata si motiva cauzele acestei decizii.

Plangerea penala arata ca gruparea craioveana a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentand drepturile federative ale celor 39 de jucatori deveniti liberi de contract si preluati de alte cluburi in urma excluderii Universitatii Craiova.

Tot in plangerea penala se arata ca Marian Rusen se afla in conflict de interese la luarea deciziei de excludere a Universitatii Craiova. Rusen a votat excluderea Craiovei, iar formatia al carei presedinte este, Juventus Bucuresti, a luat locul Universitatii din Liga a II-a.

Din actele aflate la dosar, procurorii au ajuns la concluzia ca masura excluderii provizorii a Universitatii Craiova luata de Comitetul Executiv al FRF nu a fost motivata detaliat cu abaterilor comise, nespecificandu-se in ce consta gravitatea acestor incalcari ale Statutului Federatiei. Procurorii arata ca hotararea de excludere a clubului oltean a fost pusa in aplicare imediat, desi era provizorie si nedefinitiva, astfel ca SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei cai de atac inainte de producerea efectelor juridice, in conditiile in care dreptul la aparare nu poate fi ingradit sau limitat.

Desi Universitatea Craiova a cerut inceperea urmaririi penale fata de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea, DNA i-a invinuit in acest caz si pe oficialul clubului Otelul Galati, Marius Stan, membru in Comitetul Executiv al FRF ca reprezentant al cluburilor din Liga I, si pe Marian Palarie, membru in Comitetul Executiv ca reprezentant al cluburilor de fotbal feminin, care s-au abtinut la votul din 20 iulie.

Federatia Romana de Fotbal anunta, in 20 iulie, ca gruparea Universitatea Craiova a incalcat grav statutul federatiei, astfel ca a fost exclusa provizoriu de Comitetul Executiv pana cand masura va fi validata de Adunarea Generala a FRF.

Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat sa-si retraga actiunile in instantele civile impotriva Federatiei Romane de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Presedintele FRF, Mircea Sandu, declara ca decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat in vigoare, singura posibilitate ca aceasta hotarare sa fie anulata fiind in cadrul votului Adunarii Generale din martie sau aprilie 2012.

Dupa dezafiliere, jucatorii Universitatii Craiova au devenit liberi de contract si au plecat gratis la alte echipe. (Mediafax)

Comentarii