Vin vremuri grele

joi, 20 martie 2008, 23:31
4 MIN
 Vin vremuri grele

Pierderea invincibilitatii in 2008 de catre Poli poate provoca regrete mari in Copou, Iasul avind miercuri sansa de a intilni o formatie dinamovista modesta in exprimare, care, in plus, a jucat mai bine de o repriza in inferioritate numerica. Practic, soarta partidei s-a scris intr-o prima repriza in care Iasul a repetat evolutia modesta din precedenta deplasare, de la Constanta. Astfel, singurele pilpiieli mai de Doamne-ajuta ale gazdelor au dus scorul la 2-0, eliminarea lui Stoican si golul lui Andrei Cristea de pe finalul primei reprize nefacind decit sa intretina iluzia ca in actul doi se mai poate schimba ceva.

Daca fotbalul a fost putin, elementele de remarcat au fost solutiile alese de cei doi antrenori, care au incercat sa se surprinda inca din start. Astfel, Gigi Multescu (care nu a contat nici o secunda pe Zicu) l-a titularizat pe Vranjkovic, in timp ce Ionut Popa l-a trimis pe Andrei Cristea (ce incepuse toate meciurile din 2008 ca mijlocas dreapta) virf impins, mizind pe punerea in valoare a vitezei lui Buta in banda dreapta. Socotelile oaspetilor au fost date peste cap de primul gol, primit repede, lucru ce i-a facut pe dinamovisti sa nu se mai arunce in atac. Silita sa construiasca si nu sa contraatace, Poli s-a descurcat greu, moldovenii reintrind in joc abia dupa executia lui Andrei Cristea, ce a strins scorul. In startul actului doi, primele doua mutari facute de Popa (care au generat trecerea de la "4-1-4-1" la "4-4-2", cu Bersnjak inchizator, Sfirlea – mijlocas stinga si tandemul Cristea – Bilba in atac) au destabilizat o formatie gazda care miza pe o banda dreapta absolut ciudata: Torje – Danciulescu. Ajutata de sansa si de Lobont in a scapa cu fata curata, Dinamo a corectat pe la mijlocul actului secund, cind Ropotan a solidificat zona mediana centrala iar L. Goian (intrat in locul virfului Miranda) a aparut fundas dreapta, Torje fiind urcat iarasi la mijloc iar Danciulescu virf impins. Efectul a fost aproape imediat, Poli pierzindu-si periculozitatea ofensiva, mai ales ca solutia preferata de Popa pentru substituirea unui Naidin ce terminase benzina, Mijin, nu putea sa aduca ceva notabil in atac. Asa, a ramas 2-1 si urmeaza CFR, Pandurii, Urziceni, Rapid… !

Sfirlea – absent cu CFR

Pentru a nu risca realunecarea in subsol, Iasul isi face planuri sa nu piarda meciul de simbata cu CFR, mai ales ca "tintarul" ustura si de saptamina viitoare incolo. Pentru a-si capacita jucatorii, Popa i-a bagat deja in cantonament, de aseara; de altfel, antrenorul a convocat ieri si un antrenament la doar citeva ore dupa aterizarea cursei aeriene Bucuresti – Iasi, de la prinz, cu care fotbalistii Politehnicii s-au intors din Capitala. In ceea ce priveste formula de joc cu care se va aborda meciul cu CFR aceasta depinde de recuperarile lui Tincu, Straton si Ilie si de problemele medicale care au aparut dupa meciul cu Dinamo. Cert este ca Sfirlea nu va putea juca, mijlocasul fiind suspendat ca urmare a cumulului de cartonase galbene.

Pentru meciul de simbata, contra liderului, care va incepe la ora 20:45, Politehnica a anuntat ca va pune in vinzare bilete incepind de astazi, la ora 8:00, distribuirea tichetelor urmind a continua miine, in cazul in care astazi acesteas nu vor fi epuizate. Pretul biletului a crescut fata de meciul cu Ceahlaul, de la 5 la 8 lei la peluze si de la 10 la 15 lei la tribune.

Poli-catalog

Branet (5) – o singura interventie importanta, in actul doi; a primit primul gol printre picioare, iar al doilea dintr-un unghi foarte incomod pentru Miranda.

Homei (6) – a profitat de forma slaba a lui Ad. Cristea si a fost ceva mai atent fata de alte partide.

Onut (5) – l-a "uitat" pe Danciulescu in spatele sau la primul gol; la golul doi a incercat sa dubleze, nereusind.

L. Munteanu (5) – l-a scapat pe Miranda din marcaj la golul doi.

Pecnik (5) – l-a scos din ofsaid pe Danciulescu la primul gol.

Milea (5) – a avut carente in a-si acoperi zona, ambele pase decisive ale dinamovistilor dindu-se din fata sa.

Buta (5,5) – a aparut de doua ori la finalizare, irosind ambele oportunitati.

Bersnjak (6) – a adus ceva limpezime la constructie, a avut doua patrunderi la care a cerut penalty.

Naidin (5,5) – s-a simtit lipsa de continuitate.

Paruolo (5) – nervos.

And. Cristea (7) – desi a fost "tavalit" destul de des, a inscris un gol superb si a trimis un sut foarte periculos, in min. 55.

Sfirlea (5) – nu a sporit consistent randamentul ofensiv.

Bilba (4,5) – discret aproape de tacere, a incercat o executie fantezista in singurul moment in care a avut ceva sanse de a spune ceva.

Mijin a intrat in minutul 79.

Comentarii