Volei, tot la sala mica

vineri, 24 februarie 2006, 22:12
2 MIN
 Volei, tot la sala mica

Simbata trecuta, s-a incheiat prima parte a campionatului elitei voleiului feminin din Romania, la capatul careia, cele zece echipe din Divizia A1 s-au „impartit” in doua grupe: in prima dintre ele, Stiinta Bacau, Rapid, Unic Piatra Neamt si Dinamo se vor lupta pentru podiumul campionatului, disputa ce pare echilibrata ducindu-se pe parcursul a patru turnee de sala; in cea de-a doua, restul echipelor vor lupta, aprioric, pentru evitarea retrogradarii, o disputa mult mai diluata. Intr-adevar, daca IOR nu are nici o sansa (nu atit matematic, cit prin prisma valorii net inferioare), singura batalie de la distanta este cea dintre U. Cluj si VCM Pitesti, cele doua echipe care lupta pentru evitarea caderii in esalonul inferior. Celelalte trei echipe vor incerca sa obtina o clasare cit mai buna la finele competitiei, rolul turneului play-out, care se va disputa tur-retur, fiind mai mult de a asigura un ritm competitional cit mai alert tuturor competitoarelor. In aceasta situatie se afla si fetele de la Penicilina, pentru care obiectivul este cistigarea disputei indirecte (si de doua ori, directe) cu CSU Tg. Mures pentru locul VI. Sigur ca, teoretic este posibil chiar locul V, in conditiile unui traseu excelent al Penicilinei si – mai ales – al unuia catastrofal al echipei din Galati, pe care conducatorii ieseni nu ar fi dorit-o in aceasta grupa. Dar, in „groapa lui Ouatu” de sub Pietricica, galatencele n-au avut sansa setului izbavitor, care ar fi adus in play-out martisorul din Piatra Neamt.
In fine, trebuie sa spunem ca, daca primul turneu al echipelor fruntase va avea loc de-abia la inceputul saptaminii viitoare, la Piatra, grupa V-X debuteaza astazi, cu trei meciuri in care gazdele nu au nici o problema in a-si atrage victoria: CSU Metal Galati – IOR Bucuresti, CSU Tg. Mures – „U” Cluj si Penicilina – VCM Arges Pitesti. Partida de la Iasi ar fi trebuit sa se dispute la Sala Polivalenta, eliberata de „mercato”, dar, din cauza intrecerilor de tae-kwondo, meciul va trebui sa se dispute tot in sala Penicilina, unde locurile sint, cum bine se stie, foarte limitate.
De aici se porneste
5. Galati 12 10 2 27-6 22
6. Tg. Mures 12 8 4 24-8 20
7.Iasi 12 8 4 24-10 20
8. Cluj 12 3 9 11-23 15
9. Pitesti 12 3 9 11-23 15

Comentarii