„Cuza“ caută soluţii să crească procentul de angajare al absolvenţilor

joi, 23 noiembrie 2017, 18:19
1 MIN
 „Cuza“ caută soluţii să crească procentul de angajare al absolvenţilor

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a anunţat desfăşurarea unor evenimente de carieră în cadrul unui proiect european prin care doreşte să crească gradul de angajabilitate al absolvenţilor instituţiei de învăţământ superior.

Proiectul  ACCESS – „Identificarea şi analiza aşteptărilor angajatorilor şi absolvenţilor UAIC privind accesul şi integrarea pe piaţa muncii“, care este susţinut printr-un grant naţional prin Fondul de Dezvoltare Instituţională, se va încheia în luna decembrie şi urmăreşte adaptarea ofertei academice la cerinţele pieţei muncii şi sporirea gradului de incluziune profesională a studenţilor şi absolvenţilor UAIC în domeniul aprofundat pe parcursul anilor de studii. Calendarul programului include şi organizarea unor paneluri, workshopuri, întâlniri cu organizatorii sau conferinţe în fiecare dintre cele 15 facultăţi ale UAIC.

În acest sens, au avut loc de curând întâlniri de tip prezentare a start-upurilor de succes pe 14, 15 şi 17 noiembrie la facultăţile de Geografie şi Geologie, Chimie şi Filosofie  şi Ştiinţe Social-Politice. „În cadrul acestor întâlniri participanţii au aflat concret şi nemijlocit despre importanţa motivaţiei şi a perseverenţei în domeniul antreprenorial“, au precizat reprezentanţii UAIC. Următoarele evenimente de profil din proiect vor avea loc la Facultatea de Fizică pe 22 noiembrie şi la Facultatea de Litere, în aceeaşi zi.

Comentarii