ADMITERE 2017: La Universitatea Tehnică nu s-au acoperit încă locurile bugetate

miercuri, 19 iulie 2017, 01:50
1 MIN
 ADMITERE 2017: La Universitatea Tehnică nu s-au acoperit încă locurile bugetate

Numărul de dosare depuse la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a scăzut considerabil după încheierea perioadei de înscriere la admiterea de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino“. Dacă luni, pe data de 17 iulie, au fost depuse 510, 495 pentru locurile la buget şi 15 pentru cele la taxă, ieri au fost depuse 222 de dosare în total, dintre care două pentru locurile la taxă şi 220 pentru cele bugetate.

Cei mai mulţi dintre candidaţii care au depus ieri dosare s-au îndreptat spre Facultatea de Mecanică, 48 dintre cei 222 optând pentru această facultate. Până în prezent, la Facultatea de Mecanică au fost depuse 225 de dosare pentru locurile la buget şi 4 pentru cele la taxă. Următoarea facultate în ordinea preferinţelor este Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehno­logia Informaţiei, cu 41 de dosare depuse ieri şi 213 dosare în total, urmată de Facultatea de Inginerie Elec­trică, Energetică şi Informatică Aplicată, cu 37 de dosare depuse ieri şi 142 de candidaţi în total. 

Pe ultimul loc în ordinea preferinţelor este Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial, cu 31 de dosare pentru locurile la buget, pe penultima poziţie fiind Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, cu 29 de dosare pentru locurile la buget şi 10 pentru cele la taxă. Până în prezent au fost depuse 1.945 de dosare, dintre care 1.890 pentru locurile la buget (2.356) şi 55 pentru cele la taxă (1.066).

Comentarii