De Business

Punem punctul pe știi

ANAF nu mai primeşte pe hârtie declaraţii care se pot depune online

sâmbătă, 24 septembrie 2016, 01:50
3 MIN
 ANAF nu mai primeşte pe hârtie declaraţii care se pot depune online

Măsura va intra în vigoare de la începutul anului viitor. Seful Fiscului preconizează că în viitorul apropiat semnăturile digitale care acum costă 25-30 de euro ar putea deveni gratuite.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu va mai primi, de la 1 ianuarie 2017, declaraţii pe hârtie care pot fi depuse online, măsură luată într-un proces mai amplu de modernizare a Fiscului, în contextul schimbărilor tehnologice din prezent, a declarat vineri preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, la un congres cu tema "Profesia contabilă în era digitală. Provocări şi oportunităţi", organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).  Reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale contabililor din 20 de ţări discută la Bucureşti, despre exercitarea acestei profesii în era digitală, eveniment la care a participat şi noul secretar de stat în Ministerul Finanţelor responsabil de fiscalitate, Mariana Vizoli. Fiscul trebuie să facă paşi repezi în direcţia modernizării, consideră şeful ANAF.

”De la 1 ianuarie anul viitor, nu mai primim pe hârtie declaraţii care se pot depuneme online. Există situatii în care declaraţii care trebuie depuse online sunt depuse pe hârtie”, a spus Doroş. Şeful Fiscului consideră foarte importantă stabilirea unui dialog informatic cu contribuabilii, în contextul schimbărilor tehnologice rapide care au loc în prezent. El a dat exemplul certificatelor de semnătură electronică, al căror preţ a scăzut în ultimii ani de la circa 50 de euro la 25-30 euro şi care ar putea deveni gratuite în viitor. Declaraţiile lui Doroş vin în contextul în care Fiscul a fost deseori criticat de antreprenori şi manageri pentru modul greoi în care îşi desfăşoară activitatea şi pentru deciziile de impunere greşite. ANAF a anunţat recent că numărul de contestaţii ale contribuabililor împotriva deciziilor de impunere a scăzut în prima jumătate a acestui an cu 47% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 4.185, tendinţă ce ar reflecta îmbunătăţirea calităţii actelor administrativ fiscale ale inspectorilor fiscali.

Contabilii vor trebui să dobândească în viitor abilităţi digitale, pe lângă cele profesionale, inteligenţa artificială trebuind să fie un partener strategic al acestora, să devină îndrumători şi confidenţi ai antreprenorilor şi să completeze zona de servicii tradiţionale cu servicii cu valoare adăugată mai mare, a declarat ieri preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Robert Şova. Contabilii vor trebui să folosească, în viitor, inteligenţa artificială pentru a completa zona de servicii tradiţionale cu servicii cu o valoare adăugată mai mare, consideră experţii. ”Anumite procese se pot automatiza în prezent. În trecut, era nevoie de mulţi oameni pentru a emite facturi. Contabilul viitorului va avea nevoie de abilităţi digitale, pe lângă cele profesionale”, a spus Şova. Rolul contabilului este şi acela de a aduce echilibru între interesele mediului de afaceri şi ale reglementatorilor, în contextul în care acestea nu sunt întotdeauna convergente. 

 

 

Comentarii