Avion rusesc interceptat survolând zona unui exerciţiu militar NATO pe Marea Neagră

luni, 16 martie 2015, 19:32
1 MIN
 Avion rusesc interceptat survolând zona unui exerciţiu militar NATO pe Marea Neagră

Un avion militar rusesc a survolat, luni, Marea Neagră, la circa 20 de mile marine travers de Constanţa, deasupra apelor internaţionale, în zona unde s-a desfăşurat un exerciţiul militar NATO al grupării SNMG2, la exerciţiu luând parte şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale, Corneliu Pavel, avionul militar rusesc era unul de cercetare, tipul IL20, ce zbura la o înălţime de aproximativ 3.000 de metri.

Referitor la survolul efectuat de respectivul avion de cercetare, ministru Mircea Duşa a declarat că nu este nimic anormal, militarii ruşi culegând informaţii despre exerciţiul desfăşurat pe Marea Neagră.

"Cred că este normal ca avionul de supraveghere electronică să culeagă informaţii despre ceea ce se întâmplă pe Marea Neagră, aşa cum şi avioanele NATO, e vorba de acele avioane AWACS, culeg informaţii din această zonă. (…) Nu cred că este vorba de o coincidenţă. Se ştie că există acest exerciţiu pe Marea Neagră şi culeg informaţiile despre acest exerciţiu", a afirmat Duşa, aflat la bordul fregatei Regina Maria.

agerpres.ro

 

Comentarii