De Business

Punem punctul pe știi

Crochiuri economice

Cercetători din R. Moldova, stagiu de documentare la FEAA. Analize de caz: companii trivalente în RDNER

luni, 05 decembrie 2016, 02:50
2 MIN
 Cercetători din R. Moldova, stagiu de documentare la FEAA. Analize de caz: companii trivalente în RDNER

În perioada 5-8 decembrie a.c. se desfăşoară la FEAA Iaşi (UAIC) o serie de activităţi în cadrul unui proiect academic transfrontalier, finanţat din fonduri ale UE. Vizând promovarea dezvoltării durabile în România şi Republica Moldova, cu accent pe operaţionalizarea bunelor practici europene, echipa proiectului a identificat zone de real interes comun, concentrându-se pe cele trei dimensiuni ale firmei: economică, socială şi de mediu. 

Co-directorii de grant – prof. univ. dr. habil. Alexandru Stratan, director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice din Chişinău şi prof. univ. dr. Ion Pohoaţă, din cadrul FEAA, prin toate acţiunile programate (în acest moment fiind vorba despre o etapă intermediară) înscriu cercetarea dezvoltării durabile în liniile de forţă care definesc şi promovează Strategia Europa 2020. Între cercetătorii angrenaţi în acest proiect regăsim universitari cu expertiză recunoscută în materie, precum acad. Dumitru Moldovan, conferenţiarii doctori  Rodica Perciun şi Anatolie Ignat (partea moldavă), dar şi conf. univ. dr. Costică Mihai ori cercetător şt. dr. Delia Diaconaşu (FEAA), ca să dăm doar câteva exemple.

Aceştia şi-au propus diseminarea rezultatelor cercetării în mediile academice, dar şi în domeniile aplicate, prin implicarea cercetătorilor din cele două ţări în a stimula mecanismele de aplicare a efectelor cercetării ştiinţifice în economia reală.Impactul activităţilor specifice vizează un spaţiu ceva mai larg: crearea unui pol de cunoaştere est-european specific problemelor din această zonă, menit să antreneze transferul rezultatelor ştiinţifice în regiune. În fine, optimist precum îl ştim pe profesorul Ion Pohoaţă, domnia sa are în vedere şi „crearea unui background puternic în promovarea, la nivel european, a unor teme de cercetare importante în domeniul dezvoltării economice, teme ce se vor materializa prin propuneri de proiecte de amploare referitoare la componenta socială, economică şi de mediu a gestionării resurselor publice sau private”. 

 

 

Comentarii