Cine va fi viitorul preşedinte al Senatului de la UTI. Șanse pentru un profesor de la AC

duminică, 27 martie 2016, 13:51
2 MIN
 Cine va fi viitorul preşedinte al Senatului de la UTI. Șanse pentru un profesor de la AC

Prof.dr. Doru Adrian Pănescu (foto) este cotat cu cele mai mari şanse.

Prof.dr. Doru Adrian Pănescu, profesor la Facultatea de Auto­matică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, este cotat cu cele mai mari şanse pentru a ocupa poziţia de preşedinte al Senatului UTI, în urma şedinţei care va avea loc la începutul săptămânii vitoare. Surse oficiale din universitate au precizat că profesorul urmează să fie propus în şedinţa următoare, şi că majoritatea sprijinului senatorilor se va îndrepta către el.

Vineri s-au definitivat şi propunerile pentru funcţia de decan din partea a două facultăţi, Consiile pentru restul de nouă facultăţi urmând a se întruni tot luni pentru a stabili candidaţii. Astfel, în cazul Facultăţii de Mecanică, dintre cei patru candidaţi înscrişi au primit avizul Consiliului Facultăţii doar conf.dr. Gelu Ianuş şi conf.dr. Cristel Ştirbu

Din surse oficiale, favorit pentru a prelua conducerea facultăţii este conf.dr. Gelu Ianuş, existând şanse ca conf.dr. Cristel Ştirbu să preia funcţia de prodecan în cadrul aceleiaşi unităţi. Nu au întrunit suficiente voturi pentru a participa la concursul de decan prof.dr. Ioan Doroftei şi prof.dr. Aristotel Po­pescu, Facultatea de Mecanică fiind, alături de cea de Construcţii de Maşini, unitatea cu cei mai mulţi candidaţi pentru funcţia de decan, patru la număr.

Tot vineri s-a întrunit şi consiliul de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, care a stabilit că ambii candidaţi, prof.dr. Irinel Botez Casian şi prof.dr. Daniel Tărniceriu, vor merge să susţină concursul în faţa comisiei formate din rector şi prorectori. Prof.dr. Irinel Botez Casian a trecut abia la a doua strigare de votul consiliului, sursele noastre precizând că preferată pentru funcţia de decan ar fi prof.dr. Daniela Tărniceriu

Săptămână viitoare, în aceeaşi şedinţă în care va fi ales preşedintele Senatului vor fi validaţi şi prorectorii, care vor începe activitatea începând de marţi, când expiră mandatul prorectorilor vechi.

Luni, 4 aprilie, Senatul va valida toţi decanii, şi astfel UTI va avea echipa completă la nivelul Consiliului de Administraţie.

Comentarii