De Sănătate

Punem punctul pe știi

Deviaţia de sept: „După operaţie, voi mai avea probleme?“

miercuri, 31 iulie 2013, 18:19
4 MIN
 Deviaţia de sept: „După operaţie, voi mai avea probleme?“

Atenţie însă: la puţine persoane deviaţia de sept creează complicaţii care să impună necesitatea intervenţiei chirurgicale.

Suzana din Iaşi: „Am auzit că operaţia pentru deviaţie de sept este foarte dureroasă. E adevărat? Nu există tratament medicamentos pentru această problemă? Dacă mă hotărăsc totuşi pentru operaţie, voi mai avea probleme după aceasta sau voi putea respira normal pentru toată viaţa?“

Prof. dr. Vasile Costinescu, Clinica ORL „Nicolae Costinescu“, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi: „Deviaţia de sept este foarte frecvent întâlnită, într-un un grad mai mult sau mai puţin grav. Pe unii îi supără, iar alţii aproape că nu au deloc necazuri din cauza acestei probleme. Deviaţia de sept înseamnă, de fapt, o modificare a septului nazal. Adică, o modificare a unui perete care desparte cele două fose nazale – dreaptă şi stângă – perete care este situat din faţă de la piramida nazală până în spate unde sunt orificiile pe care comunică nasul cu rinofaringele. În mod normal un individ inspiră pe nas pentru că fosele nazale ajută la umidificarea, la încălzirea aerului. Astfel, aerul nu mai ajunge jos, în laringe şi trahee, rece. De asemenea, aerul este şi purificat datorită mecanismelor din fosele nazale. Ca dovadă că tocmai din cauza faptului că aerul nu este umidificat, încălzit, în momentul în care nasul este înfundat şi respiri pe gură poţi să faci secundar o laringo-traheită care e foarte neplăcută. Partea posterioară a septului vine în vecinătatea rinofaringelui şi atunci influenţează orificiile faringiene, iar urechea nu mai funcţionează cum trebuie. În astfel de cazuri, deviaţia de sept este un factor favorizant şi pentru apariţia unor infecţii otice. Există şi cazuri în care deviaţia de sept creează probleme mari. Această deviaţie poate fi cauza unei malformaţii a feţei: nasul este strâmb, fiind deviată priamida nazală. De asemenea, deviaţia de sept poate fi cauza unor tulburări de respiraţie, a unor sinuzite sau otite repetate. Acesta este motivul pentru care la foarte mulţi bolnavi care vin la spital cu otite repetate se intervine întâi asupra deviaţiei de sept şi după aceea se tratează otita. Din păcate tratamentul deviaţiei este numai chirurgical. Însă, se intervine numai la acele persoane la care această afecţiune produce o obstrucţie importantă a foselor nazale. Şi persoana respiră cu foarte mare greutate. Acestea sunt cazurile în care deviaţia de sept se operează. Dacă într-adevăr este vorba de o respiraţie dificilă din cauza deviaţiei de sept, atunci vi se poate recomanda operaţia. Dacă se ajunge la intervenţia chirurgicală, nu trebuie să vă speriaţi. Aceasta nu este extrem de dificilă şi nici nu simţiţi durerea pentru că se face cu anestezie generală. Apoi nu vorbim de ciocan şi daltă aşa cum erau ele odată acum zeci de ani; ci de instrumente chirurgicale de dimensiuni mici, moderne. Pentru o astfel de operaţie nu trebuie să staţi mult în spital. Este vorba de o zi-două pentru analizele uzuale de sânge, examenul cardiologic şi eventual pulmonar. După operaţie externarea se face la o zi-două şi se poate veni în ambulatoriu pentru curăţare. Evităm astfel formarea unor cicatrici. Rezultatul operaţiei este definitiv. După o astfel de intervenţie, nu mai apar alte formaţiuni osoase în timp“.

Cauze

Deviaţia de sept nazal poate avea două cauze: una congenitală sau una traumatică. În prima situaţie, explicaţia apariţiei deviaţiei de sept de cauză congenitală este următoarea: septul e format din nişte oase foarte subţiri şi dintr-un cartilagiu pătrat. Practic, acestea reprezintă nişte structuri moi şi ele se dezvoltă într-un chenar dur. Iar dacă acestea se dezvoltă mai repede decât celelalte structuri dure, ele se încovoiază şi dau deviaţia de sept“, spune prof. dr. Vasile Costinescu. În ceea ce priveşte cea de-a doua cauză, de foarte multe ori este greu să găseşti cauza în etiologia traumatică. Adesea, în copilărie, cădem, ne lovim la nas şi nici nu ne dăm seama că ne-am lovit şi asta poate cauza o deviaţie. Nu dăm importanţă unei lovituri banale în urma căreia ne curge doar puţin sânge din nas. Chiar dacă în urma loviturii ne alegem cu o deviaţie de sept, aceasta nu ne supără decât târziu. Şi asta când se produc şi modificări ale mucoasei. De exemplu, s-a produs traumatismul în timpul copilăriei, apare deviaţia de sept iar aceasta poate să înceapă să te supere la 15, 20 sau chiar 25 de ani.

Comentarii