Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Dosar bombă la DNA Iaşi: Episcop şantajat cu o presupusă casetă porno

GALERIE
intronizare_ps_corneliu_2
  • intronizare_ps_corneliu_2
- +

Corneliu Bârlădeanu, pe numele său de mirean Onilă, Episcopul Huşilor, a apelat la procurorii DNA Iaşi plângându-se că este şantajat de trei preoţi din subordinea sa. Anchetatorii ieşeni l-au „blindat“ pe cleric cu microfoane şi au adunat informaţii care au dus la reţinerea celor trei preoţi. Obiectul şantajului ar fi, susţin surse judiciare, o filmare în care episcopul ar apărea în ipostaze presupus pornografice. „Ce bau-bau i-a fost arătat astfel încât să îi fie lezată libertatea psihică?“, se întreabă avocatul ieşean Ionel Nechita, apărătorul a doi dintre preoţii reţinuţi.

O anchetă care ar putea avea efecte importante în sânul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) este instrumentată în mare taină de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi. Anchetatorii ieşeni au deschis, pe 12 iunie, un dosar penal de şantaj împotriva a trei preoţi din judeţul Vaslui, dosar în care parte vătămată este unul dintre cei mai importanţi clerici din Moldova: Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor. 

Pe numele său de mirean Corneliu Onilă, înaltul prelat a venit la Iaşi luni, când a depus o plângere prin care a sesizat că este şantajat de către Sebastian Cristi Jitaru, preot-arhimandrit în cadrul Cate­dralei Episcopale Huşi. În respectiva plân­gere se menţiona, au precizat surse judiciare pentru „Ziarul de Iaşi“, că pe 30 mai 2017, consilieri din cadrul episcopiei ar fi fost abordaţi de Jitaru, „acesta precizând că deţine un material compromiţător cu Episcopul Episcopiei Huşilor precizându-le consilierilor că, în situaţia în care înaltul ierarh nu intervine pentru a-l recomanda pe Jitaru Cristi Sebastian pentru funcţia de episcop vicar, acesta va publica în presă materialul compromiţător şi îl va folosi în cadrul Sinodului Mitropolitan din 15.06.2017, pentru a-l denigra pe înaltul ierarh“, au precizat sursele. 

Ulterior depunerii plângerii, Corneliu Onilă a acceptat să îi fie montată aparatură tehnică de înregistrare şi a adunat, astfel, probe care l-au incriminat pe Jitaru. Incriminaţi au fost şi preoţii Gheorghe Damian Răzvan Bumbu. Cei din urmă ar fi şantajat episcopul cu darea în vileag a unei „fapte reale sau imaginare“, cerând de la episcop suma de 50.000 de euro. Toţi cei trei preoţi au fost reţinuţi ieri, şi în cursul zilei de astăzi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare. 

„Au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă «avansare»“

La nivel oficial, procurorii DNA au transmis ieri un comunicat sec, în care nu au menţionat nici măcar numele episcopului: „În perioada 30 mai 2017 - 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a ame­ninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât şi unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. În aceeaşi manieră au procedat şi ceilalţi doi inculpaţi în intervalul 12 - 14 iunie 2017, cu precizarea că aceştia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă «avansare».“ Potrivit unor surse, obiectul şantajului ar fi o presupusă filmare despre care cei reţinuţi susţineau că o deţin şi în care Corneliu Onilă ar apărea în ipos­taze compromiţătoare. 

Avocatul acuzaţilor: „Înseamnă că i-au arătat Diavolul“

Avocatul ieşean Ionel Nechita, apărător a doi dintre cei doi preoţi reţinuţi, ne-a precizat: „O să mergem mai departe pentru a vedea cum a fost lezată libertatea psihică a lui Onilă Cornel (n.r. - Corneliu Bârlă­deanu). Prin ce acţiuni de constrângere a fost lezată libertatea psihică a acestui înalt prelat? Prin ce forţe ale naturii unui episcop îi este îngrădită posibilitatea de a ac­ţiona după propria-i voinţă? Ce bau-bau i-a fost arătat astfel încât să îi fie lezată libertatea psihică a acestuia? Înseamnă că i-au arătat Diavolul.“ Menţionăm că, ieri, re­prezentanţii biroului de presă al Mitropoliei ne-au transmis că nu sunt în măsură să comenteze situaţia, întrucât nu ştiau, cel puţin la ora solicitării, despre ancheta procurorilor. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor avea, ieri, telefonul închis.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri