FOTO: Preoţii acţionează ca un drog asupra preşedinţilor României. După Băsescu, şi Iohannis e cu gura până la urechi între popi

sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 09:01
2 MIN
 FOTO: Preoţii acţionează ca un drog asupra preşedinţilor României. După Băsescu, şi Iohannis e cu gura până la urechi între popi

După celebra poză în care Traian Băsescu râde în hohote între câteva zeci de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, a venit rândul şi preşedintelui Iohannis să fie prins într-o situaţie similară.

Prezent vineri la Patriarhie, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preşedintele Klaus Iohannis a făcut de poză de grup cu înalţii prelaţi.

Dacă aceştia au abordat o figură serioasă, preşedintele s-a dovedit a fi mai uman, lăsând să se vadă un zâmbet larg pe faţa sa.

Anul trecut, Traian Băsescu a participat la slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Şagun. La final a fost realizată o poză de grup, iar fotograful Sebastian Marcovici a realizat poza care a făcut înconjurul internetului.

"Cineva de la PDL a făcut o glumă, iar Băsescu a izbucnit în râs. A durat o fracţiune de secundă pentru că s-a prins că a exagerat, că a râs în gura mare, şi şi-a compus o faţă serioasă", îşi aminteşte fotoreporterul.

Încheiem textul cu o nota umoristică, prezentându-vă "exclusivitatea" realizată de satiricul timesnewroman.ro. Cei de aici l-au "surprins" şi pe fostul premier Emil Boc râzând între preoţi. Ba chiar i-au "smuls" şi o declaraţie: „Râdea preşedintele aşa cu o poftă, că mi-a venit şi mie să râd. Am încercat să mă abțin, dar parcă mai tare mă pufnea râsul. Plus că mă mai și gâdila un preot cu barba fix în creștet… Cum să nu râzi?”, au fost "spusele" lui Boc.

 

Comentarii