Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

(FOTO-VIDEO) 30.000 de ieșeni protestează, pentru a şasea zi consecutiv în Piaţa Unirii, cerând demisia Guvernului

GALERIE
protest iasi daciprotest 1iordache-grindeanu-dragnea-borcanpancarta protest iasisteaguri protesthotel unirea
  • protest iasi daci
  • protest 1
  • iordache-grindeanu-dragnea-borcan
  • pancarta protest iasi
  • steaguri protest
  • hotel unirea
- +

Aproape 30.000 de oameni protestează, pentru a şasea zi consecutiv, în Piaţa Unirii, din Iaşi, cei prezenţi cerând demisia Guvernului Grindeanu. Numărul celor care vin în piaţă creşte de la un minut la altul.

UPDATE 21:20

În acest moment, Piața Unirii este plină, la fel și esplanada dintre Hotel Unirea și Bulevardul Independenței. Unii dintre organizatorii mitingului susțin că la punctul maxim au fost 30.000 de protestatari. Jandarmeria nu oferă estimări oficiale. Totuși, unii unii jandarmi au estimat prezența la punctul maxim undeva la 20.000 de protestatari.

Mulți protestatari estimează o prezență de 25.000 de oameni. Majoritatea spun că au fost mai mulți oameni decât miercuri seara, manifestația organizată a doua zi după aprobarea ordonanței. Se scandează „PSD, ciuma roșie” și „Demisia”.

UPDATE 20:56

Câteva sute de protestatari s-au rupt de „grosul” mulțimii din Piață și continuă marșul spre Copou.

UPDATE 20:45

Mulțimea „taie” din drum, pe scări, și se duce înapoi în Piață, unde sunt alte câteva mii de ieșeni, care au venit mai târziu și nu s-au alăturat marșului. Circa 20.000 de ieșeni sunt la această oră în stradă, în Centru, la proteste.

UPDATE 20:30

Numărul protestatarilor care mărșăluiesc pe Independenței depășește 15.000.

UPDATE 20:15

Peste 12.000 de ieșeni mărșăluiesc acum pe Anastasie Panu. În fruntea coloanei sunt tineri cu două coroane pe care scrie „RIP - PSD”. Manifestanţii au plecat din Piaţa Unirii cu o jumătate de oră în urmă, blocând circulaţia în centrul oraşului. Manifestanții scandează „Hoţii”, „PSD, Ciuma roşie”, „Dragnea nu uita, asta nu e ţara ta”, „Altă întrebare, treci la închisoare” şi „Fără violenţă”.

UPDATE 19:55

Coloana de manifestanți a fost întâmpinată în fața Moldova Mall de un grup de câteva zeci de membri ai galeriei echipei de fotbal CSM Politehnica. Aceștia s-au alaturat protestatarilor și încearcă să dea tonul mulțimii.

UPDATE 19:50

În fața Prefecturii se scandează demisia. Marșul continuă pe Bulevardul Anastasie Panu. Circulația rutieră e închisă pe tot bulevardul. 

UPDATE 19:40

Manifestanții au început marșul pe Bulevardul Ștefan cel Mare. Coloana se întinde de la Primărie până în Piața Unirii. În fruntea protestatarilor sunt trei tineri cu steaguri, al României, SUA și UE.

UPDATE 19:22

Protestatarii i-au pus la „borcan” pe Florin Iordache, Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea.

UPDATE 19:20

Jandarmii sunt serviți cu bomboane de protestatari. Unul dintre mesajele la modă în Piață este „We don't BELIVIU!”. Pe foarte multe pancarte, mesajele scrise de manifestanți fac referire la lipsa de încredere a acestora în Guvern. Pancartele cu „Jos ordonanta!” au fost înlocuite cu „Demisia” sau „Jos Guvernul!”.

UPDATE 19:10

Protestatarii s-au adunat din nou în număr mare în Piața Unirii, iar numărul lor crește constant. Pe la toate intrările în Piață, grupuri de tineri „invadează” zona. Unii sunt dotați cu tobe și vuvuzele. Deocamdată, protestatarii preferă să se manifeste zgomotos, cu ajutorul vuvuzelelor, iar scandările sunt puține. În Piață predomină mesajele împotriva lui Liviu Dragnea.

Manifestanţii au început să se adune în centrul oraşului în cursul după-amiezii, iar în jurul orei 18:30 numărul protestatarilor a depăşit 2.000. Oamenii au venit cu fluiere, steaguri şi au la ei vuvuzele.

Cei prezenţi susţin că nu mai au încredere în actualul Guvern şi cer demisia Cabinetului Grindeanu.

În jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza sunt instalate garduri metalice, pentru ca manifestanţii să nu se urce pe monument.

Pe pancarte se poate citi, printre altele, „Băieţi, avem ţepe pentru fiecare”, „Banii, viaţa sau mustaţa” şi „Nu ai fire în mustaţă, cât vom fi aici în piaţă”. Faţă de serile precedente, la protestul din această seară în piaţă sunt mai multe persoane în vârstă.

După ce vor rămâne câteva ore în Piaţa Unirii, manifestanţii vor pleca în marş pe străzile centrale ale Iaşului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri