Debut cu stângul

Fructele şi legumele ieşenilor nu mai prind iarna. Depozite goale la Leţcani

miercuri, 30 septembrie 2015, 01:59
3 MIN
 Fructele şi legumele ieşenilor nu mai prind iarna. Depozite goale la Leţcani

Pariul cu agricultura al Consiliului Judeţean a intrat în prelungiri. 

CJ a reuşit să rateze chiar primul sezon în care se angajase să pună la dispoziţia a peste o mie de producători din România, Republica Moldova şi Ucraina spaţiile de depozitare necesare astfel încât să nu fie nevoiţi să-şi vândă producţia la preţuri de nimic în momentul recoltei. Parcul agroindustrial de la Leţcani, Transagropolis, va intra în funcţiune cel mai devreme la sfârşitul acestui an, cu o întârziere de 7 luni faţă de data programată iniţial. Acest fapt va însemna practic că fermierii ieşeni îşi vor vinde şi în acest sezon producţia direct de pe tarla, fără a avea posibilitatea să o păstreze până spre iarnă, pentru a obţine preţuri mai bune. Pentru ieşeni, întârzierea va însemna că şi în această iarnă vor cumpăra struguri din Argentina, în locul celor produşi local.

„La Hodora, producători locali au 100 tone de cireşe în depozite, pe care le vor scoate zilele astea pe piaţă, pentru a face loc merelor. Trece toamna, şi noi, ca administraţie judeţeană, nu am băgat nimic în depozit. Nu trebuie să ne păcălim singuri. În locul unor depozite funcţionale, vom avea depozite închise peste iarnă. Dacă vrei să vinzi gheaţă, trebuie să o vinzi pe 25 august, nu iarna, când o are toată lumea“, a rezumat situaţia consilierul judeţean PNL Liviu Bulgaru.

Reprezentanţi ai CJ, ai raioanelor Ungheni şi Făleşti din Republica Moldova şi ai regiunii Vinnitsa din Ucraina vor participa azi la o ultimă vizită a şantierului de la Leţcani, unde a fost construit primul parc agroindustrial din Moldova.

Cu o investiţie de 4,3 milioane euro, pe două hectare de teren oferite de primăria comunei Leţcani, a fost construit în parc ce va oferi spaţii de depozitare, celule de frig, spaţii de procesare a legumelor şi fructelor şi un centru de suport pentru afaceri pentru producătorii români, basarabeni şi ucraineni.

Lucrările au fost finalizate cu câteva luni întârziere, reprezentanţii constructorului invocând condiţiile grele de lucru. În plus, Transagropolis nu va putea fi dat în folosinţă întrucât nu este clar încă cine va administra întregul complex. Iniţial, la nivelul CJ se stabilise ca parcul să fie administrat de o societate special înfiinţată sau să fie încredinţat societăţii care a fost creată pentru a administra viitorul parc industrial al CJ.

„De când ne-am apucat noi de lucru, au intervenit unele modificări legislative, iar Consiliul Concurenţei a apreciat că ar fi ajutor de stat ca o societate aparţinând CJ să administreze o investiţie a noastră. în plus, fiind proiect cu finanţare europeană, timp de cinci ani nu se pune problema să se obţină profit din activitatea de administrare a parcului, deci nu puteam nici să organizăm o licitaţie pentru desemnarea unei firme private care să preia parcul pe 49 de ani“, a explicat Răzvan Timofciuc, responsabil de relaţii publice în cadrul CJ.

Soluţia găsită de conducerea CJ este încredinţarea parcului către o organizaţie neguvernamentală, ca unitate non-profit. Parcul urmează să fie preluat în administrare de către Euroregiunea Siret-Prut-Nistru (ESPN), variantă care va fi supusă aprobării plenului CJ într-o şedinţă viitoare în plen a acestuia. Conform aprecierii vicepreşedintelui CJ Alin Aivănoaei, procesul de preluare efectivă a parcului agroindustrial de către ESPN ar urma să dureze 3-4 luni, adică până la sfârşitul anului în curs. În acest interval, producătorii locali vor trebui să-şi găsească singuri soluţii de depozitare a producţiei.

Comentarii