Ieri s-a auzit la Primărie „Trăiască PCR!“. Vezi de ce s-a întâmplat asta!

miercuri, 08 noiembrie 2017, 02:50
3 MIN
 Ieri s-a auzit la Primărie „Trăiască PCR!“. Vezi de ce s-a întâmplat asta!

Un proiect inedit, „Procesul Comuniştilor din România“, a fost lansat ieri la Iaşi. Instituţii partenere sunt UPA, Academia Română, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului etc.

„Procesul Comuniştilor din România“, proiect organizat de către Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi (UPA), a fost lansat ieri, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi. Proiectul, care urmează să se desfăşoare pe durata a doi ani şi jumătate, îşi propune să adune suficiente materiale cu privire la faptele unor nume importante din Partidul Comunist Român care au săvârşit crime împotriva umanităţii. În cadrul acestui proiect vor participa şi cercetători din cadrul Institutului de Studiere a Ideologiilor, în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dar şi Editura Institutul European şi Primăria Municipiului Iaşi. Proiectul urmează să se deruleze până pe 8 mai 2020, când, de ziua Partidului Comunist, va avea loc primul proces după finalizarea cercetărilor şi adunarea dovezilor care vor fi folosite în cadrul acestui proces „moral“. În cadrul conferinţei de ieri au participat rectorul Universităţii „Petre Andrei“, Sorin Bocancea, împreună cu primarul Iaşului, Mihai Chirica, istoricul Marius Oprea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, dar şi Lucian Chirtoacă, fratele primarului din Chişinău, edilul din Republica Moldova aflându-se în acest moment în arest la domiciliu, fiind acuzat de corupţie, „pe nedrept“, după cum afirmă fratele acestuia.

Peste 100.000 de oameni ucişi de comunişti

Pe lângă prezentarea în linii mari a activităţilor ce urmează să se deruleze în cadrul proiectului, istoricul Marius Oprea a prezentat o parte din datele pe care le deţine până în acest moment, subliniind că Partidul Comunist chiar a săvârşit crime împotriva umanităţii. Astfel, Marius Oprea a afirmat că, conform statisticilor realizate în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, aproximativ 10.000 de oameni au fost împuşcaţi, iar mai bine de 100.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în închisori politice sau din cauza condiţiilor inumane în care au fost obligaţi să muncească forţat. Mărturiile istoricului au fost făcute în cadrul conferinţei „În căutarea poporului pierdut“, care a avut loc în continuarea evenimentului.

Astfel, Marius Oprea a prezentat o parte dintre dificultăţile întâmpinate de acesta încă de la începutul cercetărilor. Unul dintre cei care s-au opus activităţilor desfăşurate de către istoric ar fi, conform declaraţiilor acestuia, chiar Emil Boc, în acea perioadă premier al României. Ulterior, istoricul a aflat că străbunicul matern al lui Emil Boc ar fi fost unul dintre cei care au „uneltit“ uciderea unuia dintre partizanii care luptau împotriva Partidului Comunist. De asemenea, acesta a mai menţionat că, după descoperirea osemintelor acelui partizan, aşa cum făceau de fiecare dată, au chemat şi preotul din satul alăturat, care a refuzat însă să oficieze slujba religioasă, fiind văr cu fostul premier. La finalul proiectului urmează să fie editate mai multe volume, la care vor fi anexate câte un DVD cu materiale foto sau video, cărţi care vor conţine dovezile utilizate în cazul „proceselor“.

 

 

Comentarii