Un „selfie“ pe un vagon de tren

IMAGINI CU IMPACT EMOŢIONAL: Un „selfie“ făcut pe un vagon de tren i-a adus sfârşitul

luni, 11 mai 2015, 02:01
4 MIN

Două tinere s-au urcat pe un vagon de tren aflat în zona Manta Roşie pentru a face o poză, dar s-au electrocutat. Chiar dacă a fost transportată la Bucureşti, una dintre fete nu a mai putut fi salvată.

Un „selfie“ făcut pe un vagon de tren i-a adus sfârşitul Annei Ursu, elevă a Liceului „Miron Costin“ din Iaşi. Tânăra basa­rabeancă în vârstă de 18 ani a vrut să-şi facă o fotografie împreună cu o altă prietenă în vârstă de 17 ani, tot din Republica Mol­dova, pe un vagon de tren sta­ţionat pe liniile de cale ferată din spatele Jandarmeriei, însă s-au electrocutat şi au fost transportate la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ cu arsuri.

„Un echipaj SMURD s-a deplasat vineri în jurul orei 17.30 la faţa locului, de unde a preluat o pacientă în vârstă de 17 ani şi a transportat-o la Pediatrie, în timp ce pentru cealaltă intervenţia a fost mai de durată. Tinerele prezentau ar­suri prin electrocuţie prin arc electric“, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef SMURD Iaşi.

Pacienta în vârstă de 17 ani prezenta arsuri minore şi a rămas internată în unitatea medicală din Iaşi, însă Anna se afla în stare gravă, arsurile îi afectaseră peste 50% din suprafaţa corporală, şi medicii au decis să o transfere cu elicopterul la Spitalul de Arşi din Capitală. Din păcate, în ciuda efor­turilor specialiştilor, tânăra nu a mai putut fi salvată, iar ieri, în jurul prânzului, a murit.

„Pacienta cu arsuri profunde şi pe o suprafaţă extinsă a fost trans­ferată sâmbătă la Bucureşti, iar cealaltă se află internată la noi. Starea minorei este stabilă. Fata prezintă arsuri de gradul I şi II pe 10% din suprafaţa corporală şi este monitorizată în secţia de arşi a spitalului“, a explicat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sf. Maria“.

Colegii, profesorii şi cunoscuţii Annei au postat ieri mai multe mesaje pe o reţea de socializare, luându-şi la revedere de la cea pe care o alintau „Detka“. „Vei rămâne veşnic în sufletele noastre! Aşa veselă, zâmbitoare şi puternică cum ai fost întotdeauna. Dumnezeu să te odihnească în pace suflet frumos“, a scris Claudia C., elevă la rândul ei la Liceul „Miron Cos­tin“. Diana Mazga, profe­soa­ră la aceeaşi şcoală, a menţionat că ce i s-a întâmplat tinerei „nu este drept, dar să sperăm că îşi va găsi locul într-o lume mai bună“.

Fetele au fost eletrocutate cu un arc electric de 27.000 de volţi. Una dintre ele, cea de 18 ani, a luat foc, iar cealaltă a fost aruncată jos. Un trecător care se afla în zonă s-a urcat pe vagon şi a stins hainele fetei, care ardeau. În imaginile filmate de un ieşean se poate vedea cum bărbatul în vârstă de 50 de ani o linişteşte pe tânăra aflată în stare critică, care de durere ridică picioarele şi vrea să se ridice. Poliţiştii au precizat că fac cercetări.

„Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că două tinere în vârstă de 17 şi 18 ani au fost curentate de firele de înaltă tensiune ale reţelei CFR. Cele două au fost rănite, una fiind grav. În acest caz sunt făcute cercetări pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care a avut loc accidentul“, au precizat reprezentanţii Poliţiei.

Potrivit CFR, reţeaua de înaltă tensiune nu pune viaţa în pericol atât timp cât oamenii circulă la nivelul solului, la distanţă de cablul alimentat cu tensiune. Însă atunci când te sui pe tren, chiar şi fără să atingi cablul, tensiunea de 27.000 de volţi este atât de mare, încât se formează un arc electric, un fel de fulger care străbate corpul omenesc, pornind de la cablu, prin aerul care nu mai poate izola, prin corp şi mai apoi prin tren.

Iulia CIUHU, Andrei DÎSCĂ

Comentarii