Liviu Mihai a jucat sub tricolor

luni, 29 iunie 2015, 01:43
2 MIN
 Liviu Mihai a jucat sub tricolor

Fostul mijlocaş al CSMS a fost introdus în echipa jucătorilor fără contract care a participat la turneul FIF Pro din Cehia

 
Selecţionata jucătorilor fără contract din România, pregătită de Aurel Ţicleanu, ajutat de Miodrag Belodedici şi Ion Vlădoiu, a fost învinsă de o echipă similară cehă şi a ratat calificarea în optimile ediţiei aniversare a turneului FIFPro. Sindicatul mondial al fotbaliştilor profesionişti FIFPro împlineşte 50 de ani de existenţă, ocazie cu care organizează un turneu al jucătorilor fără contract, la care a fost invitată să participe şi România. În turul preliminar disputat la Kunice, Cehia a învins România cu scorul de 2-1, calificându-se mai departe în optimile de finală ale competiţiei, unde va întâlni Portugalia.  Pentru alcăturiea reprezentativei României, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), în colaborare cu Federaţia Română de Fotbal, a organizat o selecţie a jucătorilor români liberi de contract, în urma căreia au fost aleşi 15 fotbalişti, printre care s-a aflat şi jucătorul Liviu Mihai, disponibilizat de CSMS Iaşi. Echipa trimisă pe teren a fost Marinescu – Străuţ, Remeş, Patriche, Barna – Ad. Ionescu, V. Negru – Avram, L.Mihai, Păun – Verdeş. Au mai intrat Ciuculescu, Ilaşi, Moraru şi Huiban.
Unicul gol al românilor a fost înscris de Bobi Verdeş, în minutul 24, pentru 1-1. Din echipa Cehiei, care pentru acest turneu a format două loturi, au făcut parte şi doi jucători care au evoluat în trecut la cluburi din Anglia, David Strihavka (ex-Norwich) şi Mario Licka (ex-Southampton). Milan Baros, fost câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool, a părăsit cantonamentul selecţionatei Cehiei în urmă cu câteva zile pentru a semna un contract. La meci a asistat un alt câştigător al celei mai importante competiţii europene intercluburi, Vladimir Smicer.

 

Comentarii