Lucrător 2.0. Cu detaşare despre disperare

Lucrător 2.0 este un proiect de teatru performativ contemporan, reunind mai multe mize: educativă, socio-politică, economică şi, nu în ultimul rând, ludică, având totodată un mesaj puternic ce vizează opinia publică din România. Echipa care a pus bazele acestui proiect îi reuneşte pe Ioana Păun (regizor), Florin Caracala (regizor, moderator), Dora Mircea-Radu (sociolog). Iniţial lansat la Fabrica de pensule şi ulterior la Fabrica de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca, spectacolul face obiectul unui ”Turneu naţional de reprezentare a şomajului”, care a debutat pe 25 octombrie la Iaşi – Sala ”Uzina cu teatru” a TN. Proiectul se adresează în special publicului tânăr şi explorează posibilităţile spaţiului teatral neconvenţional. În spectacol evoluează cinci performeri, cu background-uri diferite, dintre care doar unul este actor profesionist, restul reprezentând pur şi simplu situaţia şomerilor, fie că au urmat sau nu o facultate, că au lucrat înainte sau deloc etc. (Bogdan Caian, Răzvan Chirilă, Norbert Kaszonyi, Gabriel Sandu, Andrei Ştefan) şi un moderator (Florin Caracala, coordonatorul turneului).

Latura educativă a performance-ului se referă în primul rând la faptul că patru dintre cei cinci actanţi au urmat o serie de ateliere educative cu scopul de a deveni apţi să susţină o cauză în mod onorabil în faţa unui public. În al doilea rând, latura educativă, dar mai ales problematică, asociind componenta ludică, prezentă pe tot parcursul show-lui şi uneori improvizaţia, constă în faptul că cei cinci sunt confruntaţi cu un profil facebook propriu simulat pe un ecran de proiecţie şi primesc din partea moderatorului tot felul de întrebări incomode referitor la unele postări ori fotografii de acolo. Această modalitate, destinată prezentării performerilor, va împărţi inevitabil audienţa, în funcţie de background-ul cu care vine la spectacol fiecare în parte, în mai multe tabere, cum ar fi: compătimitorii (”Cum poate un tânăr trăi cu 200 Ron în România?”); scepticii (”Ce mai vor şi ăştia?”); egoiştii (”Dar de ce să le dea statul lor şi nu mie?”) ş.a.m.d. S-a vehiculat ideea: ”Cum pot aduce în discuţie ideea şomajului oameni care au fost plătiţi dintr-un proiect generos pentru a face acest lucru?”. În fine, cred că s-a confundat statutul pe care cei cinci îl performează cu statutul lor real (în prezent, ei nu mai sunt şomeri, dar au fost aleşi pentru spectacol deoarece au trecut, într-un mod sau altul, prin această experienţă), apoi chiar cu rolul de performer.

Aspectul socio-politic şi economic se referă la faptul că cei cinci spun ”Nu locurilor de muncă prin exploatare”. Ce-o mai fi şi asta? În primul rând, este vorba despre drepturile reale ale angajaţilor, despre raportul angajat-angajator, care nu ar trebui să fie unul derivat din epoca sclavagismului, despre criza economică şi absenţa locurilor de muncă ce duce inevitabil la situaţii injuste (oamenii sunt nevoiţi să accepte locuri de muncă fără nicio legătură cu profesia reală, sub nivelul pregătirii sau nu li se oferă un job, dat fiind că se consideră că au un nivel de pregătire superior celui cerut de fişa postului etc.). Prin urmare, conceptele cu care se jonglează în spectacol sunt următoarele: ”muncă”, ”presiune socială” faţă de şomer, respectiv angajat, ”tensiune” exercitată de angajator asupra angajatului, problema absenţei banilor ori a deficienţei distribuirii fondurilor, apoi prejudecăţile sociale, neajunsurile aşa-zisului capitalism, maladia unei societăţi bazate actualmente pe corupţie şi sărăcie. Analiza efectelor crizei economice în spectacol (disponibilizări, greve, alcoolism etc.), deşi abordată cu umor, ar trebui să aibă efectul educativ de care vorbeam la început şi, în acelaşi timp, ar fi fost de dorit să dea de gândit, lucru care nu s-a prea întâmplat, din păcate. De unde ştiu?

Problemele sunt expuse plastic: un performer pedalează o bicicletă, generând lucru mecanic, dând viaţă în mod simbolic unei fabrici-machetă, constituită din trei module, cu lucrători în miniatură, de plastic, manevraţi de cei cinci. În acelaşi timp, aceste imagini sunt proiectate pe un panou în fundal. Funcţia ”făbricuţei” e cumva duală: e soluţia prin care sunt reprezentate toate problemele sociale cu care se confruntă posibilul lucrător astăzi şi, în acelaşi timp, furnizează un surogat la problema majoră expusă – condiţia de şomer. Moderatorul citeşte detaşat un text sugestiv despre problemele socio-economice actuale, în timp ce performerii ilustrează totul în spaţiul miniatural special amenajat. Mesajul este exprimat pe pancarte în momente coregrafico-vizuale: ”Vrem să ne acceptaţi vulnerabilitatea/ Vrem să ne facem viitorul, nu să ne fie făcut/ Vrem reprezentare reală în Parlament/ Vrem părinţi hipsteri asap/ Nu o să ne vindem pentru un job/ Camav te avas sar sore manusa (Vrem să fim trataţi ca voi – limba rromani)” etc. Publicul este servit cu ţuică (produsul fabricii ”salvatoare”), o tânără din public preia conducerea fabricii (pedalarea bicicletei/ moment de interactivitate). Şi când te aştepţi mai puţin să se termine spectacolul sau, mai exact, fix în punctul când te aştepţi să înceapă, vocea moderatorului urlă în microfon: ”Ieşiţi afară”. Publicul pleacă. De la balconul ”Uzinei cu teatru” se aruncă avioane de hârtie – spectatorul este informat asupra exploatării căreia îi cade victimă atunci când consimte să facă parte din sistemul socio-economic actual.

Finalmente, audienţa e rechemată la o convorbire cu realizatorii. Discuţia şi pertinentă (publicul-ţintă avut în vedere, tinerii între 17-25 de ani, este greşit – la această vârstă majoritatea sunt elevi sau studenţi) şi nu prea (confuzia de care aminteam la început) m-a făcut să înţeleg că, oricât impact şi-ar putea propune un performance să aibă, oamenii nu pot fi ”deşteptaţi” dacă nu doresc acest lucru. E trist cum fiecare vine la un spectacol şi pleacă acasă acelaşi. Fără a conştientiza nici măcar ulterior că povestea despre disperare spusă acolo cu detaşare era, poate, chiar propria sa poveste: ”Făbricuţa” noastră cea de toate zilele, daţi-ne-o nouă astăzi & ”Vă mulţumim că ne daţi şansa de a bea apă!”. Personal, mizez pe efectele subliminale ale spectacolului pe care le-am resimţit pe propria piele şi aştept noi lecţii despre ”solidaritate”.

Publicitate și alte recomandări video