Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Lumea a III-a de la marginea Iaşului: Reportaj printre cele mai amărâte gospodării din oraş

GALERIE
copii DallasCartier Dallas - Cicoarei (1)Cartier Dallas - Cicoarei (32)Cartier Dallas - Cicoarei (37)Cartier Dallas - Cicoarei (38)
  • copii Dallas
  • Cartier Dallas - Cicoarei (1)
  • Cartier Dallas - Cicoarei (32)
  • Cartier Dallas - Cicoarei (37)
  • Cartier Dallas - Cicoarei (38)
- +

La doi paşi de Iaşi, pe şesul cuprins între cartierul Dacia şi satul Miroslava şi-au încropit locuinţe câteva zeci de familii. Locuinţe neînregistrete în acte, cu aspect mai mult de cocioabă decât de case. Aici frământă noroiul ce ajunge cu lejeritate aproape de genunchi în jur de 70 de copii. Îl frământă în drum spre şcoală, la joacă ori până în păduricea de sub deal, după vreascuri. 

Aşa-numitul cartier Dallas nu are nicio legătură cu numele filmului pe care îl urmăreau mamele noastre în tinereţe şi care purta numele unui oraş frumos. Dallas-ul de Iaşi poate fi numit cu lejeritate „lumea a III-a de la Iaşi“, o adunătură de case improvizate pe care le vezi de pe malul Bahluiului şi care adăpostesc oameni. Oameni pe care sărăcia i-a urâţit înainte de vreme, oameni care trăiesc din colectarea de pet-uri de plastic ori din munca cu ziua.

GALERIE FOTO I

Aici nu există drum bun decât vara, când pământul este uscat. Toam­na şi iarna, mai ales, aşa-zisul drum este de fapt o porţiune fără iarbă, plină de noroi şi gropi, în care se mai scaldă porcii lăsaţi li­beri ca pasărea cerului.

GALERIE FOTO II

Deoarece n-am putut ajunge cu maşina de pe strada Cicoarei, drumul fiind impracticabil, a trebuit să înconjurăm prin Miroslava, vreun sfert de oră de mers cu maşina. Chiar şi aşa, de unde s-a terminat asfaltul nu am mai putut înainta pe patru roţi. Un kilometru l-am mers pe jos, pe un drum pe care poţi ajunge doar cu tractorul ori cu căruţa. După această incursiune, ne-am umplut ghetele cu apă.

„Prima casă, plus alte şapte, adică toate cele cu acoperiş verde, sunt făcute acum mulţi ani de Orga­nizaţia People Against Poverty din Anglia. Sunt case de subzistenţă menite să reziste aproximativ trei ani. Vă daţi seama că le-a trecut de mult timpul. Este un englez care îi ajută, atât cât poate, vine din când în când să-i vadă. Şi vara aceasta a venit. Le-a pus şi nişte panouri solare, atât cât le trebuie pentru un bec, dar li s-au stricat bateriile acum şi nu mai funcţionează. Noi îi ajutăm pe aceşti oameni în special cu actele. Mulţi nu au avut certificate de naştere, alţii nu erau căsătoriţi deşi aveau copii mari. Am reuşit să facem în aşa fel încăt copiii să nu mai aibă liniuţă în locul numelui tatălui pe certificat. Acum două săptămâni s-au căsătorit la starea civilă doi tineri care au deja trei copii“, spune Adrian Mihai, repre­zen­tantul unei asociaţii umanitare care le întinde acestor oameni adesea câte o mână de ajutor.

Pentru oamenii din Dallas, Adrian este ca un tată. Pentru orice problemă, aceş­tia pun mâna pe telefon şi îl sună. Însă nu de fiecare dată acesta are puterea să-i ajute. 

De vină e şi Caritasul 

Pe uliţa din Dallas, casele de Ev Mediu contrastează cu blocurile ce se văd în ceaţă pe partea stângă, din cartierului Dacia. Toate casele sunt aşezate liniar, sub poalele dealului, câte una pe rând, încercând parcă să nu ocupe prea mult spaţiu.

O parte din case, mai exact „coada“ Dallasului, aparţine Episco­piei Romano-Catolice, căsuţele construindu-se încet, în timp, pe terenul lor. În loc să-i alunge însă, biserica îi lasă în pace, ba chiar îi şi ajută. „Terenul acela este proprietatea Epis­copiei, redobândit după anii 90, de­oarece a fost proprietate confiscată de comunişti. O parte era deja ocupată atunci, s-a mai ocupat şi după, sunt cazuri sociale. Noi am apelat la organele abilitate şi am cerut să se găsească o soluţie. Încercăm şi noi să-i ajutăm cum putem, condiţiile sunt insalubre acolo şi bănuim că Primăria se va implica şi va găsi soluţii. Am văzut că şi-au făcut case, nu avem cum să-i dăm afară de acolo, au mulţi copii, unde să se ducă“, a declarat preotul Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano - Catolice din Iaşi.

Prin urmare, biserica catolică îi to­le­rează. Mulţi dintre ei s-au stabilit aici după ce „blocul fantomă“, un ghetou din Iaşi cu­noscut după această denumire, a luat foc. Alţii s-au stabilit aici după ce Constantin Simirad, fostul primar al Iaşului a demolat locuinţele improvizate pe malul Bahluiului.

„Dallasul a apărut din cauza Caritasului, mulţi ieşeni şi-au vândut atunci apartamentele sperând să câştige de şapte ori, să-şi cumpere case, maşini, trai neneacă! Au pierdut atunci tot şi şi-au construit pe malul Bahluiului adăposturi primitive. Era cam greu de rezolvat problema. Atunci primarul era de vină pentru toate relele. Au venit la Primărie să facă un fel de revoluţie, că nu aveau unde să stea. Eu am construit un adăpost pe timp de iarnă pentru ei, au venit atunci din toată ţara la Iaşi, pentru că exista acest adăpost şi n-am mai putut să avem grijă toţi, fiind prea mulţi. A rămas blocul respectiv în istorie ca rău famat, blocul fantomă! Am luat hotărârea să desfiinţăm acele colibe. Aveau şi copii şi nu aveau nici serviciu. Erau care dormeau la gospodari în coteţul de porci! A fost o perioadă extrem de grea şi vreau să vă spun că o parte din părul alb pe care îi am acuma în cap, atunci mi-a ieşit“, spune Constantin Simirad, fostul primar în perioada 1992 - 2003. 

Strâng sticlele de plastic în saci uriaşi

Cum intri în sătucul lor sărăcăcios, dai peste prima casă, cea mai mică din Dallas dar cu cei mai mulţi copii. 16 la număr. Cu tot cu adulţi sunt 19. Te întrebi unde încap, deoarece nici dacă ar sta în picioare, unul lângă altul, tot nu ar avea loc. „Dorm pe jos, cum pot şi ei. Aceasta a fost prima casă făcută de englez, apoi s-au făcut celelalte. Au terminat recent nişte cursuri de specializare nouă dintre oamenii din Dallas, pentru patru am promisiunea că se vor angaja în primăvară“, mai povesteşte Adrian Mihai.

Părul sur şi ochii mari îi dau de gol sufletul. El a avut curajul să coboare din maşină în noroiul de pe uliţă, să le intre în colibe, să le întindă o mână de ajutor, atunci când alţii nici nu s-au gândit. Şi pentru asta, «domnul Adrian» este respectat aici.

Când am ajuns la intrarea în Dallas, domnul Adrian l-a sunat pe Petru să vină înaintea noastră, să nu ne rupă câinii. Sunt mulţi câini în Dallas! Uzi, cu picioarele înnegrite de noroi, cu rânjete sălbatice. De Petru însă fug. Ca să trăiască, familia cu 16 copii strân­ge pet-urile de plastic din gunoaiele oră­şenilor. Un kilogram de plastic costă în jur de 60 de bani, iar într-un kilogram încap în jur de 40 de sticle. Ca să umple un sac este nevoie de două zile. Un sac de uriaş, deoa­rece este cusut din alte zeci de saci obişnuiţi de rafie, care ajung cât casa după ce sunt umpluţi. Prin urmare, pe un asemenea sac primesc între 40 şi 50 de lei. Când firma de colectare vine şi ia sacii direct de acasă, oamenii primesc cel mai bun preţ şi sunt scutiţi de mers până în Dacia cu sacul târât prin noroi. Chiar atunci, pe şes se vede un bărbat ce cară într-un căruţ un sac plin. Tocmai se întoarce din oraş, de la „muncă“. În jurul lui aleargă vesel unul dintre câini. I-a ieşit înainte bucuros şi l-a condus zglobiu pe drumul spre casă. Casa de alături are un peisaj deosebit. Pe gardul dinspre vecini, pe cel de la intrare, pe poartă şi peste orice obiect din ogradă sunt haine întinse la uscat. Haine de toate culorile şi mărimile, pături, feţe de masă etc. În parul de la poartă stă cuminte o căciulă roşie, groasă de iarnă. Observ că şi în restul parilor sunt fesuri la uscat. Din curte latră la noi un câine negru, cu ochii sticloşi. Din casă nu iese însă nimeni. 

Icoana de la fereastră

La următoarea casă stă Lenuţa, o femeie de 43 de ani, uscăţivă, îmbrăcată într-un ha­norac roşu, cu o fustă roşie şi cizme de cauciuc. Lenuţa are trei copii, din care cel mai mic este în clasa I, cel mijlociu are 17 ani, iar fata are 19 ani. Lenuţa are cancer ovarian. Curtea ei se numără printre cele mai îngrijite din Dallas, are gard înalt din scânduri, un solar pentru răsaduri primăvara, în care munceşte cu drag în fiecare an şi geamuri cu tâmplăria lăcuită. Ar vrea să facă şi ea nişte cursuri, să înveţe o meserie să se poată angaja. Întrebată despre Sărbători şi cum şi le va petrece, Lenuţa ridică din umeri. Ca şi anul trecut. 

Luminiţa are şase copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani. Cel mai mic este cu handicap, face crize de epilepsie şi spune că nu ia nici un ban pentru el. Lemne de foc nu are, caută în gunoaie şi ia tot ce găseşte din lemn, apoi mai caută vreascuri prin pădure. Copilul care merge la şcoală este în clasa a III-a şi frecventează Şcoala nr. 3 din Dacia. Toţi copiii de aici învaţă în cartierul de peste Bahlui şi traversează zilnic şesul mustind de apă. În următoarea curte găsim şi un coteţ de găini, din lemn, frumos lăcuit. În ţarc se văd două găini roşcate, zgribulite. În altă curte, o femeie dă mâncare la doi porcu­şori, care se agită într-un coteţ lângă gard. Printre câinii de pe drum, o scroafă cu doi pui cutreieră bălţile şi ne însoţeşte strategic, încă de când am intrat în Dallas. Intră prin toate curţile, sperie câinii şi râmă pe lângă pereţii caselor. Deodată, la un geam se iveşte un copil. O fetiţă de vreo şase anişori, cu batic colorat pe cap, ne priveşte tristă. În jur nimic nu are culoare, pereţii, copacii, noroiul, toate au această nuanţă de gri, de plumb. Valerica a rămas fără cocoş şi găini, după ce le-a găsit moarte cu spume la gură în coteţ. E sigură că i le-a otrăvit cineva. „Mi-e ciudă că au murit, n-am apucat să iau şi eu o îmbucătură, nu mai pot de necaz! Am terminat acum nişte cursuri la FEG, am învăţat o meserie, dar încă nu mi-au dat di­ploma de studii şi nici bursa. A fost prin­tr-un proiect european, bursa e de 800 de lei, cu aceşti bani îmi cumpăr lemne. De ce ne tot amână, nu sunt serioşi deloc deoa­rece nu ne dau banii. Vrem să se rezolve!“, spune revoltată aceasta. Rămâne amărâtă privind în urma noastră. 

Printre gospodarii satului se numărăr şi Alina cu Petru, cel care ne-a ferit de câini tot drumul. Au o cameră acoperită, de 5 pe 3 metri, cu sobă şi două paturi. Alina ne roagă să nu ne mai descălţăm în hol şi pune repede un ţol peste covoare, pe care să călcăm fără să murdărim pe jos. În încăpere am găsit un foc plăcut în sobă şi pe Florinaş pe pat. Are doi ani jumătate şi mâzgăleşte cu un pix într-un caiet. Cel mai probabil al surorii lui, Ana, care are 8 ani şi merge la Şcoala „G. Călinescu“. Pe drum ne întâlnim şi cu Sorin, un tânăr de 36 de ani care lucrează când ca văcar, când la oi. Nu-l angajează nimeni pentru că are probleme la un ochi. Operaţia este prea costisitoare pentru el, în condiţiile în care trebuie să crească patru copii. 

S-au căsătorit după 10 ani

Cel mai mare dintre copii este Alin, în vârstă de 10 ani, un băieţel plin de viaţă, care „se joacă toată ziua pe afară, prin apă şi nu răceşte, nu are nimic!“, ne explică tatăl parcă cu uimire. În schimb, Florin face roşu în gât şi de două ori pe lună. „Îi dau antibiotic, două zile e bine, apoi iar face. Nu mai ştim ce să facem cu el, este foarte sensibil. Me­dicul de familie îi prescrie siropuri pentru imunitate, dar în zadar“, spune Alina, o mamă tânără în vârstă de 27 de ani.

Pe plita cu un singur ochi a sobiţei din colţ stă oala cu fasole prăjite, iar pe paturile frumos aranjate stau cocoţaţi pe perne, copiii. Deşi afară este noroiul de pe lume, Alina îşi dă silinţa să păstreze casa curată. Şi reuşeşte. Pereţii sunt din plăci de lemn stratificat, izolaţi pe exterior. Camera nu are fundaţie şi placă de­desubt, ci stă echilibrată pe patru pietre mari, la colţuri. „Am lemne de iarnă pentru că muncesc. Stăm aici de trei ani, avem porci, raţe, găini, fântână în curte. De obicei lu­crez în construcţii sau sunt zilier. Merg la domnul Felix, care e preot şi mai lucrez la biserică, la pădure. Mă plăteşte la zi“, spune Petru, un bărbat în vârstă de 30 de ani.

Ală­turi, vara trecută şi-a mai ridicat din bârne şi lut o altă cameră, care va fi a copiilor. În curte, lemnele sunt aşezate în două grămezi dar în faţa porţii, Petru are o baltă greu de ocolit. Nu-l deranjează atât timp cât are ce pune pe masă copiilor. Ana are doar două păpuşi cu care se joacă din când în când. Alina i le mai ascunde, deorece, spune ea: „se ia cu ele şi nu mai învaţă!“. Petru şi Alina îşi doresc ca copiii lor să înveţe carte. Recent s-au şi căsătorit, deoarece, chiar dacă sunt împreună de 10 ani, nu ajunseseră încă la starea civilă. 

Noul PUG îi va alunga pe cei care locuiesc abuziv în Dallas

Ne sare în ochi o casă vopsită roz. Aici locuieşte cel mai realizat ieşean din Dallas. Cel mai mare dintre băieţi lucrează în Anglia, la o spălătorie auto. Trimite bani în ţară lunar şi se cunoaşte. Casa lui este cea mai mare din zonă, cu termopane, cu perdele frumoase, izolată la exterior. Vopsită roz. Acesta are patru copii, ultimii trei fiind mici. Stau la geam încă de când am intrat în curte şi râd la noi. Cel mai mic are un hanorac pe el, şi atât. Pe jumătate dezbrăcat, stă pe pervazul geamului chircit, fericit. Povestea cartierului Dallas pare însă să se schimbe, deoarece planurile urbanistice îi va înghiţi în următorii ani. Acea zonă, prin care trece strada Cicoarei, va fi modernizată şi, de ce nu, va căpăta poate în timp aspectul unui complex rezidenţial, dacă se vor găsi investitori şi dacă se va face corespunzător drenajul în caz de inundaţii. Municipalitatea s-a gândit deja la o soluţie, una care se bazează însă doar pe respectarea legii.

„Zona Dallas nu există, ea este de fapt cartierul Cicoarei. Noi deja am dus în zonă 100 de tone de material, am pus pază şi vom începe nişte lucrări acolo. Se va asfalta strada, se vor mai face nişte poduri, pasaje care vor duce spre Sarmisegetuza, altele spre şoseaua de centură... Acolo sunt mai multe situaţii, sunt care au case pe terenul lor, care au case pe terenul statului şi care au case în urma unor înţelegeri, schimburi, dar care nu pot fi înregistrate. Fiecare caz va fi rezolvat de la sine, odată cu noul PUG. Vom lua măsurile legale. Pentru cei care stau fără acte, fără buletin de Iaşi, vom găsi alte soluţii. Cine e proprietar, rămâne. Legea nu se aplică cu altă măsură indiferent dacă vorbim de preşedintele ţării ori de ultimul cetăţean, legea se aplică fără să fie legată de sensibilităţi, subiectivitate“, a afir­mat succint Mihai Chirica, primarul interimar al Iaşului.

Unde se vor duce zecile de familii care stau abuziv în această zonă, nimeni nu ştie. Cert este că cei care locuiesc pe terenul Episcopiei Romano - Catolice nu vor avea de suferit, deoarece sunt lăsaţi de către biserică să trăiască acolo, iar autorităţile nu au cum să-i alunge, nefiind terenul Primăriei. Restul, cu tot cu copii, vor trebui să-şi caute alt loc pentru aşi ridica alt bordei. Însă până atunci, mai e Crăciunul. Acesta, posibil şi celălalt. Am lăsat în urmă, pe la geamuri, zeci de chipuri de copil. Neştiind de greutăţile mari ce or să vină odată cu înaintarea în viaţă, aceştia zâmbeau cu toţi dinţii. 

-------

Fii un Moş cu suflet cald în prag de Crăciun

Ieşenii care doresc să ajute în vreun fel copiii familiilor pe care le-am vizitat, şi la care am fost acasă, o pot face prin intermediul nostru ori direct, printr-o vizită în cartierul Dallas, un loc care, deşi e plin de noroi, nu prezintă niciun pericol, deoarece oamenii sunt liniştiţi, fiecare cu treburile şi problemele lor. Copiii care au peste 6 ani le merg la şcoală, cei care sunt de vârstă preşcolară stau însă acasă, deoarece grădiniţa e prea departe pentru ei, sunt prea mici. Nu au haine prea bune, nu au jucării, părinţii trăiesc de pe o zi pe alta, dar le pot pune pe masă zilnic, câte ceva. Deşi sunt săraci, aceşti copii sunt iubiţi de părinţii lor, nu sunt exploataţi la munci şi nu sunt ţinuţi în frig, afară. Poveşti negative despre acest cartier mărginaş s-au auzit multe de-a lungul timpului, însă majoritatea au fost spulberate de vizita noastră neanunţată. Jucării, dulciuri ori hăinuţe rămase mici pentru uniii, pot fi cadoul nesperat pentru cele cinci-şase familii pe care le-am vizitat noi luna aceasta. Mulţi dintre micuţii din Dallas nu ştiu cum e să aibă un brad împodobit în seara de Ajun. Pentru orice donaţie, ajutor ori cadou puteţi lua legătura cu noi la numărul de telefon: 0232.271.271, ori la adresa bd. Nicolae Iorga nr. 35, Iaşi. Cei care doresc să ia legătura direct cu familia Alinei şi a lui Petru o pot face la singurul număr de telefon pe care aceştia îl au, deoarece împart acelaşi telefon: 0754.499.137.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri