Peste 80 de milioane de oameni ar putea ramane fara amant sau amantă

vineri, 23 octombrie 2015, 01:49
2 MIN
 Peste 80 de milioane de oameni ar putea ramane fara amant sau amantă

Membrii Partidului Comunist Chinez nu vor mai avea voie să joace golf, să aibă "relaţii sexuale nepotrivite" şi să "abuzeze de mâncare şi băutură", a anunţat ieri agenţia oficială China Nouă.

Aceste restricţii, care se vor aplica celor circa 88 de milioane de membri ai celui mai mare partid din lume, sunt "regulile disciplinare cele mai severe" de la deschiderea promovată de China, în anii 80, potrivit documentului publicat de Biroul Politic al Comitetului central, organul principal de conducere al PCC.

Preşedintele Xi Jinping, numărul unu în partid, consideră corupţia o ameninţare majoră pentru supremaţia PCC şi, pentru a o eradica, a lansat o campanie viguroasă, percepută uneori drept o epurare de natură politică.
În acest cadru, Partidul a multiplicat excluderile şi anchetele asupra membrilor acuzaţi de "mod de viaţă decadent", care participă la banchete ostentative, cu relaţii extraconjugale sau care au cheltuieli somptuoase.
Termenii "adulter" şi "întreţinerea de amante", prezente în precedenta versiune a regulamentului din 2013, au fost abandonaţi pentru expresii mai vagi precum "relaţii sexuale nepotrivite", explică Xie Chuntao, directorul departamentului de istorie al şcolii centrale a PCC. "Disciplina Partidului este mai strictă decât legea şi trebuie plasată înaintea legii", afirmă noile reguli ale PCC, care atacă şi comuniştii amatori de golf.

Golful, promovat activ de autorităţile sportive în China – unde numărul de terenuri a crescut de trei ori în 10 ani – rămâne însă în colimator deoarece este una dintre plăcerile preferate ale chinezilor bogaţi şi ale unor lideri politici – corupţi sau nu. Fostul secretar general al PCC Zhao Ziyang, demis după evenimentele din Tiananmen din 1989, era un mare adept al acestui sport.

 

 

Comentarii