„Ziarul de Iaşi“ vă prezintă în continuare câteva din investiţiile care nu au nici o legătură cu teoria cost-beneficiu.

Cel mai scump telescaun spre nicăieri

De departe, cea mai neinspirată inves­tiţie a autorităţilor locale în anii de după Revoluţie o reprezintă telescaunul din baza de agrement de la Ciric. Având cea mai mică lungime dintre modelele funcţionale în ţară, telescaunul a „înghiţit“ o sumă mare de bani. În schimb, încasările realizate până în prezent lasă cu totul de dorit. Acesta străbate printre copaci o distanţă de 360 de metri, în decurs de circa şase minute, iar preţul unui bilet pentru adulţi costă 8 lei. Pentru dotarea bazei de agrement cu te­le­scaun au fost cheltuiţi circa 6,4 milioane lei, investiţia fiind parte a proiectului de 10 milioane de euro, majoritatea fonduri europene nerambursabile, contractate de municipalitate pentru reamenajarea bazei de la Ciric.

Deşi au fost începute în anul 2008, lucrările la acest proiect au fost fina­lizate în mai 2013, cu o întârziere de trei ani faţă de termenul iniţial. Până în prezent ieşenii s-au „plimbat“ de doar 32.166 lei. Aceasta este valoarea încasărilor realizate din exploatarea telescaunului în mai bine de doi ani de la inaugurare. În acest ritm, vor trebui să treacă 198 de ani pâna ca telescaunul să producă suficient cât să asi­gure măcar investiţia iniţială. În anul 2013 au fost realizate venituri de 10.825 lei de pe urma acestuia, anul trecut 15.139 lei, iar în primul semestru din 2015 telescaunul a „produs“ doar 6.202 lei. De fapt, dacă luăm în calcul şi costurile de întreţinere, investiţia „produce“ doar pagubă.

Un hotel de care s-ar fi speriat şi studenţii

Inaugurat în aprilie 2000, Hotelul Muni­cipal a fost gândit să asigure cu predilecţie necesităţile de cazare pentru producătorii agricoli din alte localităţi care îşi comercializau produsele în piaţa agroalimentară de pe Bulevardul Independenţei. Din pri­mele luni de după deschidere s-a constatat moartea încă din faşă a planurilor municipalităţii, ce nu păreau să coincidă cu cele ale comercianţilor, astfel că încasările re­duse erau dublate periodic de idei noi pentru redresarea activităţii prin schimbarea obiectului de activitate. Până în ziua de astăzi această situaţie persistă, unitatea de cazare aducând doar „mărunţiş„ în visteria municipalităţii.

Aşa reiese din încasările pe ultimii cinci ani, timp în care hotelul a funcţionat în subordinea societăţii EcoPiaţa SA. Din septembrie 2010 şi până în luna iunie a acestui an, Hotelul Municipal a avut încasări de doar 862.508 lei, cele mai consistente fiind înregistrate în 2011, respectiv 236.962 lei. În 2012 veniturile au scăzut până la 163.000 lei, iar anul trecut suma încasată a coborât până la circa 144.000 lei. În primul trimestru din 2015, Hotelul Mu­nicipal a avut încasări de aproape 70.000 lei. Construcţia şi dotarea imobilului au costat 4,5 miliarde de lei vechi de la buget, aproximativ 207.000 dolari la cursul valutar de la acel moment. Unitatea are o capa­citate de 46 de locuri, inaugurarea acesteia realizându-se cu mare fast la acea dată de primarul de atunci al Iaşului, Constantin Simirad, în prezenţa ministrului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Nicolae Noica.

Oprea propunea o chirie de 3 milioane pe lună

La momentul inaugurării, tariful de cazare perceput producătorilor agricoli era de 5 dolari pe noapte, în anul 2000 un dolar echivalând cu 21.692 lei vechi. Pentru că producătorii agricoli nu erau tentaţi de facilităţile unităţii de cazare limitrofe pieţei, hotelul a devenit în 2001 casă pentru o parte din juniorii clubului de fotbal Po­litehnica. În anul imediat următor, Dumitru Oprea, rectorul de atunci al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, propunea municipalităţii varianta cazării de studenţi, idee aflată şi pe placul primarului Simirad. „Chiar dacă nu au bucătărie, se vor descurca ei. În plus, toate camerele sunt mobilate, astfel că o chirie de 3 milioane lei (vechi – n.red.) este convenabilă“, spu­nea Simirad în urmă cu 13 ani. Nu doar conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ pândea locurile de cazare ale Hotelul Municipal. Oficialii Universităţii „Petre Andrei“ se arătau dispuşi să ofere 25.000 de dolari pe an pentru a închiria imobilul, printr-o asociere cu Primăria.

În ambele cazuri însă era necesară schimbarea destinaţiei Hotelului Municipal şi trecerea acestuia din administrarea Direcţiei Pieţe în cea a Direcţiei de Administrare a Patrimo­niului Public şi Privat, iar ulterior organizată licitaţia pentru închirierea camerelor. Cele două demersuri nu s-au concretizat, activitatea a rămas aceeaşi dar, de la an la an, gradul de ocupare a început să se reducă considerabil, înjumătăţindu-se chiar în intervalul 2008-2009. Dacă la finele anului 2008, atunci când s-a tras linie, a reieşit că hotelul a avut un grad de ocupare de aproa­pe 40%, în 2009, indicatorul a coborât până la pragul de 20 procente. În anul imediat următor hotelul era ocupat în proporţie de doar 16%, iar viceprimarul PDL Gabriel Grigore avansa propunerea transformării hotelului în cămin studenţesc. Iniţiativa nu s-a concretizat, iar imobilul a trecut din administrarea Direcţiei Pieţe în subordinea societăţii comerciale EcoPiaţa, înfiinţată la finele aceluiaşi an.

„Timpul va dovedi că această piaţă va fi cea mai rentabilă din Iaşi“

Concomitent cu construcţia Hotelului Municipal, municipalitatea condusă de Simirad a investit şi într-o piaţă agroalimentară care să asigure un complex comercial modern. Piaţa de pe Bulevardul Inde­pendenţei a înghiţit 16 miliarde lei vechi, circa 740.000 dolari la acea dată. Prin a­ceastă investiţie Primăria dorea implementarea de standarde europene în dome­niul comerţului cu produse agroalimentare. Au fost folosite gresie şi faianţă de import, tavane false, asigurată apă curentă la tarabe, aer condiţionat şi lift. Doar instalaţia de aer condiţionat a costat 1,1 miliarde lei vechi. La doar câteva luni distanţă de la inaugurare, din 211 tarabe erau închiriate zilnic doar 120, iar piaţa de pe Independeţei începea să fie cunoscută prin ieşeni drept „Muzeul Pătrunjelului“.

Comercianţii erau nemulţumiţi că nu au spaţiu suficient pentru aprovizionarea tarabelor nici pentru depozitarea produselor, iar ieşenii de rând se plângeau că se practică preţuri mult mai piperate comparativ cu alte pieţe din oraş. Pentru că tarabele de la etaj nu erau solicitate de către comercianţi, reprezentanţii Primăriei au vrut transformarea acestuia într-un supermarket. Într-un material publicat de „Monitorul“ în anul 2000, viceprimarul Vasile Dumitriu spunea că pro­blemele pieţei ţin mai mult de mentalitatea comercianţilor şi nu de dotări. „Ţăranul s-a obişnuit să stea în aer liber, să crape de frig la geruri de -20 de grade, să bea ra­chiu şi să doarmă în tarabă. Veţi vedea că această mentalitate nu va mai dura mult timp. Timpul va dovedi că această piaţă va fi cea mai rentabilă din Iaşi. Credeţi-mă, în această problemă sunt un vizionar“, declara Dumitriu în iulie 2000. Trecea anilor nu i-a dat dreptate acestuia.

„Muzeul Pă­trunjelului“ rămâne în continuare una din cele mai slab tranzitate pieţe agroalimentare din muncipiu de ani buni. Încă din anul 2004 primarul Gheorghe Nichita voia reprofilarea pieţei, prin atragerea comercianţilor de haine, cosmetice şi electrocasnice. Piaţa gestionată de municipalitate era una din cele mai neprofitabile, în 2004 aducând pierderi de 179 milioane lei vechi. În paralel, Nichita urmărea, cel puţin de­clarativ, reînfiinţarea unei pieţe în aer liber, după modelul fostei pieţe Dimitrov. Actuala piaţă urma a fi transformată în spaţii comerciale sau de birouri, spunea tot în 2004 şi viceprimarul Constantin Necu­lau. De atunci au trecut mai bine de zece ani, iar numărul comercianţilor a scăzut până la 40.

Pentru o perioadă supermarketul Fidelio, deţinut de firma Danilux din Botoşani, le-a făcut viaţă grea comercian­ţilor de fructe şi legume de la tarabe. În locul acestuia, s-a inaugurat în primăvara acestui un supermarket Profi, iar pieţarii spun că deja se simte o scădere accentuată nu doar a veniturilor ci şi a celor care mai trec acum prin piaţă. Din septembrie 2010, atunci când piaţa de pe Independenţei a fost subordonată societăţii EcoPiaţa, şi până în iunie 2015, veniturile obţinute depăşesc cu puţin suma de 935.000 lei. Din acest cuantum, în aceşti cinci ani, contractele pentru tarabe au totalizat 382.455 lei.

Pasajul „Sfânta Vineri“, amortizat în 195 de ani

De şapte ani de chin şi 26,3 milioane de lei (inclusiv TVA), a fost nevoie pentru ca lucrările de la Pasajul „Sfânta Vineri“ de la Hala Centrală să se finalizeze în iunie 2012. Descoperirea de vestigii arheologice în timpul săpăturilor şi scumpirea preţurilor au dus, între altele, la tărăgănarea cons­truc­ţiei. După tot acest chin, menit a fluidiza traficul prin dirijarea pietonilor prin pasajul subteran, numeroşi ieşeni îl evită şi aleg să traverseze neregulamentar strada Anastasie Panu.

Pe de altă parte, municipalitatea încă se află în căutare de chiriaşi pentru două din spaţiile comerciale din pasaj de care nu a reuşit să scape. Acestea au suprafaţa de 49,7 metri pătraţi, respectiv 78,7 metri pătraţi, iar preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 18 lei/mp/lună. În Pasajul „Sfânta Vineri“ îşi desfăşoară activitatea o cafenea, un atelier de retuşuri, unul de tatuaje şi o sală de expoziţii, iar din suprafaţa de aproape 1.700 de metri pătraţi a întregului pasaj doar 500 sunt destinaţi spaţiilor comerciale. Pâna la data de 30 iunie 2015, municipalitatea a încasat suma de 134.216 lei din închirierea spaţiilor comerciale din pasaj. Dacă ne raportăm strict la valoarea încasărilor din închirierea spaţiilor comerciale din pasaj, banii alocaţi acestui proiect se vor amortiza în următorii 195 ani.

Doar politicienii s-au bucurat pe şoseaua de centură

În continuare, una din cele mai stringente probleme ale Iaşului o reprezintă de­vierea traficului greu din municipiu. Discuţii în această direcţie se poartă de mai bine de 20 ani, dar efectiv lucrările au început în 2008 şi nu sunt finalizate nici până astăzi. Mare parte a rutei ocolitoare, realizată în decursul a patru ani, este folosită în prezent mai des de localnicii din Miroslava decât de TIR-uri deoarece încă nu este finalizat tot proiectul. Şi mutarea sediului Vămii de pe strada Nicolae Iorga la Parcul Tehnopolis din CUG este parte a aceleiaşi poveşti, presărată cu atacuri la baionetă între între liderii filialelor locale ale PSD şi PNL şi îngreunată de birocraţia excesivă. În prezent, pentru realizarea mutării mai este nevoie de un aviz de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării deoarece, potrivit legii, un astfel de acord este necesar întrucât Tehnopolis este parc ştiinţific şi tehnologic.

Primele discuţii în acest sens datează din 2012. În anul 2008, licitaţia organizată de Direcţia Regională de Dru­muri şi Poduri (DRDP) pentru construcţia şoselei de centură a fost câştigată de socie­tatea Vega‘93 din Galaţi. Oferta acestora a fost de 136,2 milioane lei, fără TVA, sumă ce ar fi trebuit să acopere atât proiectarea, cât şi realizarea lucrărilor pe o distanţă totală de 31 kilometri, termenul de execuţie stabilit fiind de 36 de luni. Ulterior, banii alocaţi, plus o majorare a contractului, nu au mai ajuns decât pentru 14 kilometri. Potrivit informaţiilor publicate anterior de ziarul nostru, costurile au fost suplimentate cu alte 27 de milioane, iar în 2011 a suferit o nouă majorare, cu 47,1 milioane de lei, în total, varianta de trafic greu a şoselei de centura fiind de 210 milioane de lei, fără TVA. Suplimentările erau motivate la acea dată de şefii DRDP prin schimbarea traseului şi a soluţiei tehnice folosite.

În final, investiţia aprobată a fost de aproape patru ori mai mare, iar ruta ocolitoare până la intersecţia cu drumul judeţean spre Ciurea a fost inaugurată în noiembrie 2012, în pre­zenţa mai multor oficialităţi ale Guver­nului, în frunte cu premierul Victor Ponta. Aceasta începe în zona Metro, pe drumul european E583, parcurge satul Uricani, Valea Ursului şi se termină la Lunca Cetă­ţuii.

Pentru restul de lucrări, bulevardul Poi­tiers, „Drumul Hotilor“ până la intersecţia cu DN 28, drumul spre Albiţa-To­meşti, urmează să fie organizată o nouă licitaţie. Totuşi, cel mai probabil, nici în acest an, lucrările la şoseaua de centură a Iaşului nu vor fi fina­lizate deoarece aceasta nu a fost trecută în Master Planul General de Trans­port. Ca atare, sunt şanse mici să se obţină bani de la buget pentru acest proiect. În momentul de faţă, şoseaua este folosită mai ales de locui­torii din comuna Mirosla­va, traficul greu fiind redus.