Transferuri de ultimă oră la ASA Târgu Mureş şi Oţelul

joi, 03 iulie 2014, 01:43
2 MIN
 Transferuri de ultimă oră la ASA Târgu Mureş şi Oţelul


* Mijlocaşul Janos Szekely, care în returul sezonului trecut a fost legitimat la FC Braşov, a semnat un contract cu gruparea ASA Târgu Mureş. În vârstă de 31 de ani, Janos Szekely a mai jucat la echipele FC Timişoara, U. Cluj, Oţelul Galaţi, Steaua, Volga Nijni Novgorod (Rusia) şi Korona Kielce (Polonia). Cu Steaua, Szekely a evoluat în 4 partide ale Ligii Campionilor, dar şi în Liga Europa, în 10 jocuri. în sezonul 2010-2011, tot cu Steaua, a câştigat Cupa României. De asemenea, echipa mureşeană l-a transferat şi pe jucătorul camerunez Patrice Feussi, în vârstă de 29 de ani, care a evoluat ca fundaş-mijlocaş de bandă dreaptă, la UTA. La ASA vor juca în sezonul următor trei jucători transferaţi de la CFR Cluj, care au fost împrumutaţi, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ şi Ioan Hora
 
*Atacanţii Cristian Cristea, nigerianul Benjamin Onwuachi şi mijlocaşul camerunez Jose-Alex Ikeng au semnat contracte pe doi ani cu Oţelul Galaţi. Atacantul Cristian Cristea (26 de ani), fost jucător la FC Snagov şi FC Viitorul, a fost reţinut şi ulterior eliberat de poliţia australiană, în 2013, când evolua la Southern Stars, din a doua divizie, fiind anchetat într-un dosar de aranjare a mai multor partide. Sezonul trecut, el a jucat la Farul Constanţa, în Liga a II-a. Atacantul Benjamin Onwuachi, 30 de ani a evoluat ultima dată în Grecia, la Iraklis, iar Jose-Alex Ikeng a făcut parte din lotul echipei secudne a clubului Werder Bremen, apoi a jucat la FC Ingolstadt şi Austria Lustenau. Alţi doi jucători, germanul Marcel Avdic(fost la SV Waldhof Mannheim) și nigerianul Junior Torunarigha (fost la Carl Zeiss Jena), s-au alăturat deja lotului gălățean în cantonamentul de la Poprad, din Slovacia. Australianul Julius Davies (Brisbane Roar) va sosi sâmbătă, atunci când mai sunt aşteptaţi şi alţi jucători. În schimb, au fost ratate transferurile lui Szekely, Izvoranu şi Bâtfoi, anunțate ca sigure la reunirea lotului.
 
 

Comentarii