Un bebeluş a murit după ce a fost vaccinat şi consultat de medic

miercuri, 27 mai 2015, 01:56
2 MIN
 Un bebeluş a murit după ce a fost vaccinat şi consultat de medic

Surse de la IML afirmă că sugarul avea pneumonie interstiţială.

Moartea subită a unui bebeluş de două luni din Podu Iloaiei este cercetată de Poliţie, după ce părinţii acestuia au depus o sesizare întrucât micuţul s-a stins după aproape 24 de ore de la administrarea vaccinului hexavalent. 

Potrivit familiei, copilul a fost vaccinat marţi, 19 mai, şi miercuri pe 20 a murit. Cu o săptămână mai devreme, pe 13 mai, bebeluşul fusese adus la medicul de familie din cauza unei viroze, diagnosticul specialistului fiind de rinofaringită acută. După administrarea tratamentului indicat şi după relativa însănătoşire a copilului, mama a revenit cu acesta la cabientul medical pentru vaccinare.

Potrivit familiei, copilul a fost vaccinat în jurul orei 10.00, nu a prezentat semne că s-ar simţi rău iar după ce a fost alăptat la miezul nopţii a adormit. Dimineaţa însă, la 05.30, când părinţii s-au trezit, copilul nu mai respira. Imediat, aceştia au solicitat ajutorul centrului de permanenţă din Podu Iloaiei, însă bebeluşul nu a mai putut fi resuscitat pentru că potrivit medicilor era decedat de cel puţin două ore.

În aceste condiţii, corpul neînsufleţit al copilului a fost adus pentru efectuarea necropsiei la Institutul de Medicină Legală din Iaşi. În paralel, părinţii au sesizat poliţia, întrucât suspectează că moartea celui mic ar avea o legătură cu administrarea vaccinului obligatoriu hexavalent.

„Copilul a fost diagnosticat iniţial cu rinofaringită acută şi i s-a administrat antibiotic. După câteva zile, copilul a fost adus iar la control şi potrivit observaţiilor nu mai erau semne că infecţia încă persistă şi că ar fi contraindicată administrarea vaccinului care se face la toţi copiii de această vârstă. Pacientul era diagnosticat cu suflu sistolic de la naştere”, a arătat dr. Iuliana Şpilevoi, medicul de familie al copilului decedat. Potrivit unor informaţii de la IML, copilul avea pneumonie interstiţială, o afecţiune greu de depistat printr-un simplu consult.

Comentarii