Universitatea Tehnică acordă 11 granturi pentru tinerii cercetători

vineri, 20 ianuarie 2017, 02:51
2 MIN
 Universitatea Tehnică acordă 11 granturi pentru tinerii cercetători

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asa­chi“ din Iaşi (TUIAŞI) a anunţat acordarea a 11 granturi interne pentru a sprijini tinerii cercetători. 

Decizia a fost luată după ce conducerea TUIAŞI a observat un interes mai ridicat faţă de proiectele de cercetare ale cadrelor didactice. Astfel, tinerii cercetători au depus un număr mai mare de proiecte în competiţia de granturi naţională lansată de Uniunea Executivă pentru Finanţarea Învă­ţă­mântului Superior, a Cercetării, Dezvol­tării şi Inovării (UEFISCDI). Astfel, cerce­tătorii TUIAŞI au depus 42 de iniţiative de cercetare la categoria „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE)“ şi 28 pe segmentul „Proiecte de cercetare postdoctorală (PD)“. Competiţia pentru obţinerea unui astfel de grant este acerbă, având în vedere că sunt depuse aproape 1.000 de proiecte în întreaga ţară, iar UEFISCDI va putea finanţa maximum 115. Prin urmare, cele 11 granturi interne reprezintă un sprijin important pentru tine­rii cercetători de la TUIAŞI. Totuşi, modalitatea de departajare se va baza tot pe analiza UEFISCDI, şi vor fi alese proiectele cu punctaj mare în urma evaluării organismului naţional. Astfel, proiectele cu punctajul mai mare de 80 care, din lipsă de fonduri la nivel naţional, nu vor putea fi finanţate, vor intra în competiţia internă organizată de Universitatea Tehnică.

10.000 de lei pentru fiecare proiect

Conducerea Universităţii Tehnice a decis să acopere cheltuielile de logistică şi de deplasare prevăzute în bugetul pro­iectelor care vor fi finanţate, astfel TUIAŞI oferind suma de 10.000 de lei pentru fiecare proiect. Acestea trebuie să aibă însă perioada de desfăşurare între şase şi 12 luni, iar rezultatul cercetării trebuie publicat în cel puţin o revistă indexată ISI. „Am înţeles de la colegii mai tineri că posibilitatea obţinerii unui grant intern îi impulsionează, fiind un ţel destul de stimulativ. Ne-am gândit cum am putea să facem pentru a desfăşura procesul cât mai transparent, aşa cã ne-am decis să ne folosim de evaluarea externă. Suma este modestă, dar suntem şi la începutul acestui program, sperăm să o putem creşte pe viitor“, a declarat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare şi inovare la TUIAŞI.  Proiectele depuse provin de la toate cele 11 facultăţi ale universităţii. 

Comentarii