Veolia tatonează Chişinăul

sâmbătă, 02 iulie 2016, 01:52
2 MIN
 Veolia tatonează Chişinăul

Veolia Energie Iaşi şi Ter­moelectrica SA Chişinău au încheiat un protocol de colaborare. Prin acest acord, cei doi operatori de termoficare vor colabora pentru punerea în comun a bunelor practici utilizate la Iaşi şi Chişinău ce ţin atât de partea tehnică a activităţii, cât şi de cea privitoare la clienţi şi la parteneriatul cu aceştia. 

 „Acţiunile de comunicare pe care le-am realizat în ultimele luni au fost dublate permanent de îmbunătăţirea parteneriatului cu clienţii, iar soluţiile tehnice pe care le-am imple­men­tat au un obiectiv major: furnizarea de energie termică la un înalt grad de calitate şi continuitate şi la un preţ corect. Adică exact ce îşi propun şi cei de la Veolia. Sunt convins de beneficiile colaborării cu colegii de la Iaşi atât pentru noi, cât şi pentru clienţii pe care îi de­servim în fiecare zi“, a decalrat Veaceslav Eni, directorul gene­ral al Termoelectrica SA Chişi­nău.

Protocolul semnat de cei doi operatori vine şi în contextul în care, în martie 2016, Veolia a organizat la Iaşi o conferinţă ce a reunit peste 160 de participanţi din 15 oraşe. Una dintre pro­punerile formulate în timpul eve­nimentului a constat în lansarea unei dezbateri naţionale şi transfrontaliere cu ocazia căreia ce­tăţenii să decidă care este so­luţia optimă pentru alimentarea cu apă caldă şi căldura a marilor oraşe. „Ne dorim să implementăm toate acţiunile necesare pe plan tehnic, financiar, comercial şi de comunicare în aşa fel încât clienţii noştri – cei existenţi şi cei potenţiali – să decidă care este cea mai bună soluţie de alimentare cu energie termică. Să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, analizând toate aspectele ce ţin de economiile de consum şi de costuri, siguranţa noastra şi a familiilor noastre, sănătatea comunităţii din care facem par­te, eficienţa energetică, protec­ţia mediului înconjurător“, a precizat Alexandru Teleru, di­rectorul general al Veolia Ener­gie.

Reprezentanţi ai celor doi operatori de termoficare s-au întâlnit la Chişinău şi cu Valeriu Triboi, viceministru al econo­miei în cadrul guvernului din Republica Moldova. Unul dintre subiectele abordate a constat în soluţia contorizării individuale a consumului de apă caldă şi căldură cu configurarea pe orizontală a instalaţiilor de energie termică din apartamente. „Este proiectul de suflet al echipei noastre, prin care dorim să răspundem provocării majore a domeniului în care ne desfăşu­răm activitatea: aceea de a oferi clienţilor noştri posibilitatea de a fi independenţi în sistem centralizat, într-un sistem conside­rat pe timpuri colectivist, care însă poate fi eficient şi mo­dern“, a subliniat Ana-Maria Icătoiu, director comercial şi de comunicare al Veolia Energia Iaşi.

Comentarii