„Anonimul” s-a facut prea mare

In cel mai bun caz, fenomenul "Anonimul" pare sa fie scapat de sub control: desi numarul celor veniti la Sfintu in perioada festivalului a crescut considerabil de la un an la altul, staff-ul (echipa adica) a ramas la fel de mic. In plus, dat fiind specificul locului, spatiile de proiectie si cele din camping nu au putut fi extinse.

Imaginati-va sute (chiar mii) de oameni inghesuindu-se mai intii pe vaporul care duce spre Sfintu, si-apoi ocupind orice colt de sat in care se afla un pat sau in care puteai pune un cort. Imaginati-va cozi nesfirsite la suc, mincare, dus, toaleta si o inghesuiala de nedescris la impartirea invitatiilor pentru proiectiile din cinema ("Anonimul" e mindru ca spectatorii nu platesc bilet si ca toate filmele din competitie se dau si in aer liber. Cu toate astea, se ofera invitatii pentru proiectiile din timpul zilei, pentru care potentialii spectatori se calca, literalmente, in picioare). Imaginati-va ca, in ciuda retoricii ecologiste practicate de organizatori (prin proiectii speciale si dezbateri), in camping, unde se aduna in fiecare zi tone de gunoi, nu exista containere separate pentru plastic, sticla, hirtie, resturi menajere. Totul se arunca de-a valma si mi-e frica sa ma gindesc unde ajunge. Un festival international care se desfasoara intr-o rezervatie a biosferei ar trebui, poate, pentru binele rezervatiei, sa adune cit mai putina lume si sa se desfasoare, eventual, in circuit inchis (sau sa nu se mai desfasoare deloc).

Premiul juriului a stirnit o perplexitate fara margini

Am scris deja atit de mult, si n-am pomenit nimic de filme. Pentru ca, in cel mai rau caz, nimeni nu pare sa mai ia in serios acest festival. Nici macar selectionerul de anul acesta, Ludmila Cvikova, care declara intr-un interviu ca "Anonimul" nu e "festival in sensul traditional, ci e o vacanta cu film", nici Irina-Margareta Nistor, responsabila de selectia celor 73 de scurtmetraje (amestecind animatia cu fictiunea), din care, dintr-o inconstienta inexplicabila, m-am incapatinat sa vad 63 – cu maxima indulgenta, despre doar 10 din ele as putea spune ca sint bune sau foarte bune. Si nici Miruna Micu-Berescu, directorul festivalului, care a cam lasat adjectivul independent sa se plictiseasca de unul singur printre film si "Anonimul" (evitind astfel un Sundance autohton), si a acceptat ca proiectiile din fiecare seara sa se deschida cu productiile jenante (uneori de-a dreptul grotesti) ale Happy Fish Tv, o televiziune online dubioasa.

Pina una alta, n-ar fi chiar asa de rau daca "Anonimul" ar fi doar "o vacanta cu filme", dar anul acesta (si e a treia oara cind merg la festival), a fost o vacanta cu filme foarte slabe, slabe, bunicele sau bune (doar citeva). Mai onest ar fi fost sa se dea premii pentru cel mai prost film, cea mai proasta regie, cel mai previzibil scenariu, cea mai ridicola interpretare – macar juriul ar fi avut de unde alege. Asa, era clar ca Luz silenciosa al lui Carlos Reygadas (Premiul Juriului, Cannes 2007) va lua trofelul "Anonimul", aflindu-se, cu cele 2 ore si 40 ale lui de tacere, cadre lungi, sensibilitate si veritabila arta cinematografica, cu o clasa deasupra celorlalte 6 filme din competitie.

In chip ciudat, juriul (condus de Krzysztof Zanussi) nici macar nu s-a mai obosit sa formuleze o motivatie pentru alegerea facuta. De asemenea, premiul pentru regie acordat lui Radu Muntean (pentru Boogie, un film delicat despre cumplita melancolie a maturizarii) era o optiune fireasca. Yumurta (r. Semih Kaplanoglu) a luat premiul pentru cea mai buna imagine (nimeni n-a prea priceput de ce), iar Die Welle (r. Dennis Gansel), un film bazat pe un caz real, care deconstruieste taios mecanismul de functionare al unei dictaturi, a primit cele mai multe voturi din partea publicului.

Insa premiul care a stirnit o perplexitate fara margini a fost cel al juriului, care a ajuns la Ali Suliman, pentru rolul, modest si secundar, din Lemon tree (r. Eran Riklis). Nu stiu cum se face ca domnul Ali se afla in Sfintu Gheorghe cu o seara inainte de decernarea premiilor – probabil ca si-au zis ca daca tot si-a dat osteneala sa vina pina in Delta, merita si un premiu (desi au existat alte performante actoricesti cu mult mai bune in celelalte filme din competitie). Despre scurtmetraje nici nu mai scriu, va recomand doar sa cautati si sa vedeti Alumbramiento, Porque hay cosas que nunca se olvidan, Poor Yorick, L’altra storia si Catharsis.

15 minute de artificii bubuitoare

In afara festivalului in sine, marturisesc ca mi-a fost bine la Sfintu: am mincat chefal la gratar, am mingiiat arici, am salvat un calut de mare, am vazut eclipsa de luna si cum se varsa Dunarea in mare.

Insa am fost sufocata de multimea de oameni veniti in sat, m-au enervat iarasi cele 15 minute de artificii bubuitoare, moft stupid intr-o rezervatie naturala, (propun ca la editia viitoare ele sa fie simulate pe calculator si sa urmarim, in cea mai mare liniste, niste holograme proiectate pe cer). Am hotarit, impreuna cu alti amici, sa nu mai venim la anul. In primul rind, pentru ca festivalul, valoric vorbind, e aproape mort (as putea striga, daca mi-as pune capul: "«Anonimul» a murit! Traiasca TIFF-ul!") si-n al doilea rind pentru ca Sfintu Gheorghe a ajuns un fel de Vama Veche a Deltei, iar Delta, saraca, are, din cauza circului de-o saptamina, foarte mult de suferit. Prefer sa merg sa ma bronzez in alta parte, sa vad filme la alt festival si sa mingii arici pe alta plaja. Si, desi stiu ca pe organizatori nu-i ingrijoreaza deloc absenta mea viitoare (publicul va fi oricum din ce in ce mai numeros), macar cormoranii, egretele si porcii mistreti vor fi scutiti de prezenta mea la ei acasa, ceea ce ma face sa pot dormi linistita.

Publicitate și alte recomandări video