Caută 
3 MIN
An de an, 24 ianuarie ne oferă lecţia de istorie ce durează de 163 de ani, amintindu-ne de primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Dealtfel, Unirea era un deziderat formulat încă din mai 1848 când la Braşov se elabora programul-legământ: “Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, ce cuprindea, într-o formulă sintetică, cele două obiective fundamentale româneşti: “Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc”. În acelaşi timp, domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă (1859 – 11 februarie 1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne.
Recunoaşterea Unirii a condus la crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, instituţii care fiinţează şi astăzi, la o scară mai amplă teritorial având în vedere Marea Unire de la 1918. Nu pot, aşadar, să nu fac o comparaţie între două perioade: 1859-1866 şi 1990-2022, dar şi între realizările înfăptuite în cele două etape. Prima, şi cea mai scurtă, a aşezat mica Românie pe drumul modernizării printr-o serie de reforme, unele contestate, printre care Legea secularizării averilor mănăstireşti, altele profunde, dar bine primite de întreaga naţiune: reforma fiscală şi cea agrară, reforma învăţământului, cea a justiţiei, dar şi adoptarea primei Constituţii a României şi a legii electorale. Să nu uităm că tot atunci a fost construit primul tronson de linie ferată București-Filaret-Giurgiu, fiind calea cea mai scurtă care lega capitala țării cu Dunărea și astfel cu restul lumii.
Privind suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluționar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi a Guvernului condus de Mihail Kogălniceanu au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din țară în care să nu fi fost aduse îmbunătățiri și înnoiri organizatorice pe baza noilor cerințe ale epocii moderne.
Analizând a doua perioadă, 1990-2022, aproape că simţim un gust amar. Am demolat sau am vândut o industrie performantă pentru anii ‘90 punând în loc mini sau maxi marketuri ori clădiri de birouri ce aşteaptă de ani buni să fie populate, reforma învăţământului se schimbă odată cu ministrul, reforma agrară a fărâmiţat ogoarele ţării, cea a justiţiei e controversată. Cultura şi tradiţiile sunt de mult pe un loc terţ, pe calea ferată se circulă cu viteză mai mică ca cea dinainte de ’89, românii pleacă sperând la mai bine pe meleaguri străine.
Ar mai fi multe de spus, triste şi adevărate, dar totuşi ne apropiem de o zi de sărbătoare naţională când ar trebui să ne dăm mână cu mână pentru păstrarea unităţii. Şi ar mai trebui să recitim jurământul respectat de Cuza: “Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei, decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!”.
La mulți şi veşnici ani… în unitate, dragi români!
