200 de copii vor cânta la Palatul Culturii şi Biserica Catolică

marți, 20 august 2019, 08:00
1 MIN
 200 de copii vor cânta la Palatul Culturii şi Biserica Catolică

Aproximativ 200 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani din municipiu vor participa la cea de-a II-a ediţie a Şcolii de Vară „Cantus Mundi“, manifestare care are loc în perioada 19-24 august la Colegiul Naţional. 

Manifestările sunt organizate de ISJ în parteneria cu instituţia Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin“ şi Primărie. Cei aproximativ 200 de copii înscrişi din unităţile de învăţământ vor participa la activităţi muzicale inedite sub coordonarea specialiştilor Cantus Mundi – membri ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin“, cor prezent pe scena românească de 56 de ani.

Alături de copiii înscrişi la aceste manifestări, beneficiari direcţi vor şi şi 25 de cadre didactice, profesori de muzică, religie şi învăţători, care vor participa la trei seminarii privind dezvoltarea abilităţilor de dirijat coral. Vineri, 23 august, începând cu ora 11.30, copiii participanţi vor susţine un concert de gală la Biserica Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină“ din Iaşi, iar sâmbătă, pe data de 24 august, în intervalul orar 12.00 – 16.00, la Palatul Culturii, copiii vor participa la festivitatea de premiere. Scopul acestui proiect este de a construi şi consolida corurile din reţeaua şcolară a municipiului.

Comentarii