28 de persoane evacuate pe scara pompierilor în urma unei explozii în Nicolina

vineri, 15 februarie 2019, 03:00
2 MIN
 28 de persoane evacuate pe scara pompierilor în urma unei explozii în Nicolina

28 de persoane de la etajele 3 şi 4, evacuate pe scara pompierilor.

Zeci de oameni au fost salvaţi de către pompierii ieşeni în incendiul puternic care a izbucnit ieri la amiază, într-un bloc de nefamilişti de lângă Kaufland Nicolina. Din primele informaţii oferite ieri de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, flăcările ar fi izbucnit în jurul orei 16.30, la o cameră de la etajul patru, unde ar fi explodat o butelie. În imobilul respectiv sunt aproximativ 80 de camere, în care locuiesc elevi, studenţi, familii necăjite şi pensionari.

Cei mai mulţi locatari au ieşit afară atunci când fumul a pătruns în tot căminul, pe casa scării. În acel moment, mai mulţi locatari au ieşit pe un balcon, de la capătul holului, de unde însă nu puteau coborî. Pompierii au fost prompţi şi au reuşit să-i evacueze cu ajutorul autoscării prevăzute cu nacelă. Pompierii au ridicat nacela autoscării de câteva ori pentru a-i coborî pe oameni în siguranţă, pe pământ, iar aceştia au fost evaluaţi rapid de către medicii echipajelor SMURD şi de la Ambulanţă prezente la faţa locului. Unii dintre tinerii care au ieşit printre primii din cămin avea doar câteva haine pe ei.

„Atât am apucat să iau pe mine. Pe jos este numai apă, în scară, pe fiecare palier. Şi în toate camerele miroase a fum“, a spus o tânără îmbrăcată numai cu o flanea.

Cele opt autospeciale cu apă ale pompierilor au stins rapid flăcările şi, din fericire, nu a fost rănită nicio persoană. Câteva femei au mers la ambulanţe, iar medicii le-au oferit îngrijiri medicale, şi numai proprietarul camerei în care a explodat butelia a mers la spital, pentru a fi investigat medical.

„Aproximativ 28 de persoane au fost evacuate şi evaluate de către echipajele medicale“, au precizat ieri reprezentanţii ISU Iaşi.

Comentarii