4 scuze pe care le aştept de la 4 politicieni

Mă întreb de ce le lipseşte politicienilor români acel bun simţ care, înaintea calculelor politice, te face să te expui în faţa alegătorilor. Să le spui: am greşit, îmi cer scuze, mă voi descurca mai bine data viitoare.

De aceea am zâmbit la postarea lui Ciprian Teleman, care a ţinut să reamintească tuturor că e încă ministrul Cercetării adormind la o conferinţă de presă a USR-PLUS. Şi-a cerut scuze, chiar dacă a făcut-o tot de pe un postament al superiorităţii: … „incidentul şesteţ lipsit de importanţa care i se dă”. O să îmi spuneţi că bine, ce-avea să spună? Că se gândea la activitatea de la minister? Dacă a închis aragazul acasă? Cum arăta România dacă ieşea Barna preşedinte? În locul lui, alţii poate asta ar fi făcut şi cred că avem destule exemple.

Cred că mulţi dintre noi, dincolo de funcţii publice, am uitat să ne cerem scuze. Am uitat ce efect de catharsis are asumarea responsabilităţii. Prinşi cu minciunea, adesea alegem să ne adâncim în ea, să continuăm să minţim, repede, improvizat, sfidând logica. Alegem aroganţa în locul modestiei şi cred că suferim, individual şi colectiv, de fiecare dată când se întâmplă asta.

Este un semn de sănătate, ca societate, să cerem asumarea răspunderii şi, evident, scuze, din partea oamenilor politici. Pe ei ar trebui să îi valideze faptul că aşteptăm asumarea răspunderii: înseamnă că îi credem capabili de mult mai mult decât pot face acum. De la PSD, spre exemplu, ca partid şi ca reprezentanţii din ultimii ani, nu mă aştept nici la scuze, nici la vreo asumare. Sunt atât de adânc înfipţi în minciunile ţesute timp de zeci de ani încât scuzele n-ar fi decât o nouă minciună – asumarea răspunderii pentru multe dintre faptele lor trebuie făcută în faţa legii, nu a alegătorilor.

1. Florin Cîţu

Este impardonabilă reacţia primului ministru după ce au apărut în presă informaţii despre cum a fost prins beat la volan acum 20 de ani în SUA. Ca un şcolar îmbufnat, un bătăuş agresiv, şi-a suflecat cămaşa şi a ridicat pumnii la noi, în loc să-şi plece capul. Nu aveam nevoie de demisie din partea lui, cum tot cer adversarii lui politici. Aveam nevoie să îşi ceară scuze. Să spună că a fost o greşeală a tinereţii pe care o regretă. Că a condamnat şi va condamna cu tărie consumul stupefiantelor de orice fel şi al băuturilor alcoolice în exces, cu atât mai mult înainte de a conduce un autovehicul. Ca bonus, m-aş fi bucurat să admită că legislaţia în domeniu în România este foarte subţire şi că ar fi momentul ca Parlamentul să o revizuiască, iar cine se urcă beat la volan să plătească scump pentru asta.

2. Mihai Chirica

Rezerv următoarele două poziţii pentru doi politicieni locali care că au produs rău iremediabil oraşului nostru. În cazul primarului Mihai Chirica, nu vreau să mă refer la acuzele legate de averea sa şi a familiei, de zecile de semne de întrebare legate de dezvoltarea oraşului din ultimii ani (în special în zona imobiliară) şi nici de legarea la robinetul banilor publici a presei de şantaj din Iaşi. Pentru toate acestea va trebui să răspundă la un moment dat. Acum vreau să-i aduc aminte momentul 2018, când a fost dat afară din PSD. Moment în care o ţară întreagă ce nu-l cunoştea îl privea ca pe o voce a lucidităţii, care a luat atitudine împotriva lui Liviu Dragnea, cu riscul de a fi exclus din partid. Ce părea o soluţie reformatoare, care să îşi asume toate păcatele trecutului, dar scăpat de sub „jugul partidului” să înceapă să ridice Iaşul între oraşele ţării cum a fost ridicat Ciugudul între comune. Tot de un primar dat afară din PSD. Dezamăgirea a fost imensă. Într-atât de mare încât toţi cei care şi-au pus în 2018 speranţe par acum ridicoli. Dacă nu vrea să îşi asume niciun capăt de acuzare din investigaţiile apărute în presă sau dosarele aflate în instanţă, măcar pentru distrugerea încrederii acestor persoane ar trebui să îşi asume răspunderea Mihai Chirica.

3. Cosette Chichirău

Cosette Chichirău a distrus încrederea în USR-PLUS la Iaşi de la victoria din alegerile europarlamentare şi până la momentul „bugetul Iaşului”. Spre deosebire de alţi politicieni, nu o acuz de rea-voinţă, ci de o ambiţie transformată din calitate în viciu şi de o aroganţă pe care am întâlnit-o şi la alţi lideri USR-PLUS. Aroganţa de tipul „daţi-vă la o parte că am venit să vă salvez”. Nu a reuşit să atragă, până la momentul alegerilor locale şi parlamentare, niciun nume relevant din Iaşi spre partid. A răsplătit, cu funcţiile în Consiliul Local şi în Parlament, diferitele alianţe făcute cu PLUS sau facţiunea demisionară din PNL, în detrimentul atragerii unor oameni de valoare, o valoare ce lipseşte din politica românească. Nu spun că între ei nu sunt şi oameni buni, dar pentru cât promitea partidul de nou val, reformist, trebuiau să fie DOAR oameni buni. S-au răsplătit anii de muncă „de jos” cu funcţii, exact ce n-ar trebui să facă un partid care promite o altfel de politică. Iar ambiţia de a se pune împotriva PNL cu orice preţ în Consiliul Local, când până şi la nivel naţional s-a ajuns la o alianţă, a dus la situaţia de astăzi. Unde în loc să avem din partea USR-PLUS un viceprimar asumat, cu atribuţii, avem un dezertor care nici nu avea ce să caute pe liste şi care de abia a luat bacul.

4. Sorin Cîmpeanu

Puteţi citi investigaţiile şi analizele Emiliei Şercan pentru a vedea tentativele înfurietoare ale ministrului Educaţiei de a interveni la CNATDCU. Eu vreau însă să-l arăt cu degetul pe Sorin Cîmpeanu pentru ce a ajuns să însemne România Educată (o ruină de proiect a preşedintelui în funcţie, pentru care ar merita un capitol separat). De la 1 septembrie, mandatele directorilor de şcoli se încheie, iar concursul următor va fi în toamnă, noii directori urmând a începe activitatea din semestrul al doilea, undeva în ianuarie-februarie. Prin faptul că nu a organizat concursul la timp şi nu a impus o metodologie fermă, şcolile din ţară trec la unul dintre cele mai politizate momente ale existenţei lor. În acest vid, primari, şefuţi de prin Inspectoratele şcolare Judeţene, prieteni ai prietenilor oamenilor de prin minister au numit politic o pleavă de incompetenţi la conducerea şcolilor din România. Au fost numiri pe pile, pe ochi frumoşi, pe prietenii. S-a făcut totul pe lege, ba chiar s-au făcut transferuri ca oamenii respectivi să fie aduşi titulari în şcolile pe care urmează să le preia. La oraşele mari şi mici a existat o limită a decenţei, dar în şcolile din mediul rural a fost prăpăd. Iar Gingis Han al acestei invazii a politrucilor în conducerea şcolilor este doar Sorin Cîmpeanu. Singura dilemă aici este dacă nu cumva scuzele ar trebui sau nu să fie urmate şi de o demisie.