A fugit de Poliţie printre împuşcături, apoi şi-a înjunghiat iubita

luni, 23 august 2021, 01:54
2 MIN
 A fugit de Poliţie printre împuşcături, apoi şi-a înjunghiat iubita

Doi indivizi extrem de periculoşi vor da explicaţii în faţa judecătorilor. Pe rolul Tribunalului au fost înregistrate dosarele privindu-i pe Ovidiu Moroşanu şi Ionel Bogdan Sitaru, urmând ca instanţa să stabilească primele termene ale proceselor. Primul va fi judecat pentru omor calificat împotriva unui membru de familie, iar al doilea pentru tentativă de omor calificat, în urma unor acte ce au şocat opinia publică.

În vârstă de 56 de ani, Ovidiu Moroşanu şi-a ucis concubina în bătaie, în urma unei certe aprinse, la începutul lunii trecute. Bărbatul se afla în arest la domiciliu după ce fusese prins conducând o maşină băut şi fără permis. La începutul acestei luni, Moroşanu a fost condamnat în primă instanţă la 2 ani de închisoare cu executare pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. În cursul procesului, concubina sa i-a contrazis afirmaţiile, fapt ce a contribuit la condamnare. Şi Ionel Sitaru s-a aflat în atenţia legii în mai multe rânduri.

În septembrie anul trecut, el a refuzat să se supună unui test cu aparatul Drager, fugind de poliţie. Echipajul care îl interceptase s-a lansat în urmărire, cerând şi ajutorul colegilor. Când o altă maşină de poliţie i-a tăiat calea, Sitaru a acroşat-o şi şi-a făcut loc pe lângă ea, reuşind să scape. A fost prins abia după ce s-au tras peste 30 de focuri de armă, un glonţ rănindu-l în umăr. Culmea, Sitaru nu se afla sub influenţa alcoolului, iar permisul său de conducere era valabil. Bărbatul a fost condamnat pentru ultraj, în februarie, la 2 ani şi 2 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării. Rămas în libertate, Sitaru şi-a înjunghiat iubita de mai multe ori, în seara zilei de 22 iulie, în Rediu. Femeia a reuşit să supravieţuiască, iar agresorul a fost capturat în aceeaşi noapte, pe raza comunei Popricani. 

Comentarii