Unde sunt sunt majorităţile de altădată?

A început coşmarul politic pentru Mihai Chirica. Şedintele în CL vor fi conduse de USR+

vineri, 11 decembrie 2020, 02:50
5 MIN
 A început coşmarul politic pentru Mihai Chirica. Şedintele în CL vor fi conduse de USR+

Pe de altă parte, primarul Chirica încă nu-i are pe viceprimarii pe care şi-i doreşte, dar şi i-a luat aproape pe foştii edili: Harabagiu este de ieri administrator public, iar Botez consilier personal.  

 

USRPLUS a condus ostilităţile în prima şedinţă ordinară din noul mandat al Consiliului Local (CL). În plenul de ieri, alianţa a obţinut preşedinţia forului pentru următoarele trei luni: Răzvan Timofciuc a fost desemnat să conducă şedinţele, propunerea USR-PLUS fiind votată şi de către consilierii PSD. În schimb, propunerea PNL, Ciprian Bostan, a atras doar voturile liberalilor şi ale celor doi consilieri PMP. În mandatul trecut, Timofciuc a fost unul dintre cei mai vehemenţi critici ai primarului Mihai Chirica. Ieri, edilul a fost la "mâna" fostului liberal: edilul putea interveni în discuţii doar după ce Timofciuc îi oferea acestuia cuvântul. Faţă de reuniunile din mandatul trecut, discuţiile au fost în limita unei normalităţi, fără schimburi de replici acide, invective sau intervenţii politice care să deturneze dezbaterile de pe un proiect sau altul.

La finalul şedinţei, într-un comunicat, edilul a susţinut că "USR-PLUS şi-a trădat electoratul votând cot la cot cu PSD". Ceea ce a evitat să spună primarul este că, în afara proiectului privind alegerea preşedintelui de şedinţă, când USR-PLUS şi PSD au dat un vot de conjunctură, în plen a fost unanimitate la toate iniţiativele: PNL, USR-PLUS, PSD şi PMP au votat la unison toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv alocarea de fonduri pentru clubul de fotbal Politehnica Iaşi. Mai mult, dacă USR-PLUS şi PSD s-ar fi aliat într-adevăr, atunci cele două formaţiuni ar fi putut propune şi aproba fără probleme alţi doi viceprimari decât cei doriţi de PNL şi primarul Chirica, ceea ce nu a fost cazul ieri.

Consilierii PSD au rezistat presiunilor: nu şi-au dat girul pentru un viceprimar PMP

În context, subiectul desemnării viceprimarilor nu a fost introdus pe ordinea de zi pentru ca niciun partid nu solicitat acest lucru: USR-PLUS şi PSD nu doresc (încă) o astfel de funcţie, iar PNL şi PMP vor, dar nu au majoritate – le lipseşte un singur vot. În zilele anterioare şedinţei CL, potrivit surselor "Ziarului de Iaşi", au existat discuţii şi au fost făcute presiuni asupra consilierilor PSD să voteze alături de PNL, dar acestea nu au fost încununate de succes. Intenţia liberalilor este de a-i susţine pe Daniel Juravle (PNL) şi Florin Briaur (PMP) pentru cele două funcţii de viceprimar. În timp ce propunerea lui Juravle este una justificată (PNL are cele mai multe mandate în CL, respectiv 11), un viceprimar PMP pare o iniţiativă neverosimilă pentru simplul fapt că cele două voturi ale PMP nu-i ajută pe liberali să facă o majoritate în CL.

PNL s-a aliat cu PMP în baza unui acord naţional anterior alegerilor legislative, un acord care, acum, a rămas fără obiect întrucât PMP nu a obţinut destule voturi pentru a intra în Parlament. Insistenţa cu propunerea unui viceprimar PMP pare a veni mai degrabă din încercarea primarului Chirica de a-şi continua şi confirma o alianţă mediatică faţă de una politică, consilierul PMP fiind redactor-şef al publicaţiei "Bună Ziua Iaşi". Această dorinţă a primarului a atras o critică dură din partea copreşedintelui USRPLUS Iaşi Cosette Chichirău care a catalogat publicaţia drept un "ziar de şantaj" şi care susţine interesele imobiliare ale unor investitori. Într-un punct de vedere trimis redacţiei, reprezentanţii publicaţiei respective au negat acuzaţiile. În context, surse politice ne-au declarat că primarul a încercat, în două întâlniri distincte, să-i convingă pe consilierii PSD să voteze un viceprimar PMP, dar social-democraţii nu s-au lăsat înduplecaţi.

Nici măcar intervenţiile liderului organizaţiei municipale a PSD Iaşi, Marius Ostaficiuc, ale cărui interese coincid cu ale primarului, nu i-au determinat pe consilierii PSD să se abată de la poziţia politică asumată până acum, respectiv cea de partid de opoziţie la nivel local. Garnitura consilierilor PSD este modificată semnificativ faţă de mandatul trecut: doar unul dintre cei cinci actuali consilieri a mai fost ales local şi în perioada 2016 – 2020. Între timp, primarul Chirica şi-a asigurat alte loialităţi, în condiţiile în care cei doi foşti viceprimari din mandatul trecut sunt acum la dreapta şi la stânga edilului: Gabriel Harabagiu este de ieri administrator public (cu atribuţii pe compartimente din directa subordonare a Primăriei), iar Radu Botez este consilier personal.

Banii pentru fotbal: cel mai dezbătut proiect

Şedinţa de ieri a plenului CL s-a desfăşurat pe parcursul a circa două ore. O finanţare de 1,6 milioane lei pentru clubul de fotbal Politehnica Iaşi a stârnit cele mai multe discuţii, dar toate partidele şi-au arătat susţinerea. Liderii de grup ai consilierilor PNL, USR-PLUS, PSD şi PMP au avut acelaşi punct de vedere: având în vedere actualul context dat de pandemia Covid-19, fotbalul trebuie susţinut dar, pe viitor, trebuie realizată o strategie clară pentru finanţarea structurilor sportive astfel încât să existe un echilibru în acordarea de fonduri către sportul de masă şi sportul de performanţă. În context, primarul Mihai Chirica a amintit că alocarea de 1,6 milioane lei este o excepţie de la lege, permisă în condiţiile date de efectele pandemiei, şi a subliniat că, în mod normal, o autoritate locală nu poate finanţa un club de fotbal dacă acest club nu este în proprietatea publică. Celelalte proiecte de pe ordinea de zi au fost aprobate tot în unanimitate de către consilierii PNL, USR-PLUS, PSD şi PMP. 

 

 

Comentarii