A venit vacanţa: mulţi copii la spital cu traume după căzături

marți, 25 iunie 2019, 10:19
1 MIN
 A venit vacanţa: mulţi copii la spital cu traume după căzături

În ultimele zile, 10% dintre copiii care au ajuns în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” au fost victime ale accidentelor produse în timpul orelor de joacă, fiind vorba fie despre copii care au căzut de pe bicicletă sau trotinetă, fie despre copii care au căzut din copaci. Astfel, în ultima gardă, din cei 112 copii câţi au ajuns în UPU, 12 prezentau diferite traume. 

„Am observat că ne aflăm într-o perioadă în care copiii sunt mai puţin restricţionaţi, fiind în vacanţă, au mai multă libertate de mişcare decât de obicei, însă acest lucru atrage şi o lipsă de supraveghere. Ieri de exemplu (n.r. – duminică) au fost foarte multe cazuri de copii policontuzionaţi prin cădere”, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. Perioada actuală este considerată sezonul pomilor fructiferi, moment în care copiii urcă să îşi culeagă fructele preferate, din această cauză fiind tot mai dese căzăturile din cireş. Medicii mai spun că cei mai predispuşi la accidente sunt copii cu vârste de peste 10 ani care sunt lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi, însă care pe fondul neatenţiei ajung să aibă nevoie de îngrijiri medicale. 

Comentarii