Accident înfiorător provocat de un român de 19 ani în Olanda. Trei persoane, printre care doi copii, au murit

duminică, 03 decembrie 2023, 15:36
1 MIN
 Accident înfiorător provocat de un român de 19 ani în Olanda. Trei persoane, printre care doi copii, au murit

Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident grav în care a fost implicat un șofer, care circula pe contrasens pe A1, la intersecția Hoevelaken din Amersfoort, sâmbătă spre duminică noapte.

Printre morți se numără doi copii, de 12 și 14 ani, din Hilversum, scrie nos.nl.

Părinții celor doi copii au fost grav răniți și se află într-o stare îngrijorătoare, a anunțat poliția, duminică dimineață.

Persoana care a provocat accidentul a murit ulterior la spital, potrivit stirileprotv.

În jurul orei 22:00, poliția a primit mai multe rapoarte privind un accident grav.S-a dovedit că șoferul unui autoturism, un tânăr de 19 ani din România, s-a ciocnit frontal cu un autoturism care venea din sens opus.

Serviciile de urgență au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor.

Trecătorii care se aflau la fața locului au oferit, de asemenea, ajutor.

Autostrada a fost închisă în ambele sensuri, a anunțat Rijkswaterstaat.

Traficul a trebuit să fie deviat prin Ede și Utrecht pe A30, A12, A27 și A28.

Comentarii