Ai noştri bat de rup

sâmbătă, 19 februarie 2022, 02:43
2 MIN
 Ai noştri bat de rup

 

Trei campioni ieşeni Under 22 la competiţia naţională de la Braşov. Eivor reprezenta România la Europene: Ştefan Lătescu, Eusebiu Târzoman şi Marian Chiriac

Boxerii ieşeni au obţinut rezultate excelente la campionatele naţionale U22 care s-au derulat la Braşov. Una dintre cele mai mari speranţe ieşene din lumea sporturilor de contact, Ştefan Lătescu (FOTO), pregătit la CS Scorpions de Mihai Constantin, care se luptă şi în K1, a devenit campion naţional. Ieşeanul s-a impus după ce a concurat alături de alţi şapte pugilişti la categoria grea, ^92 de kilograme. Lătescu a ajuns în finală după ce a trecut de Nicolae Stoica (CS Târgovişte) în primul tur şi pe Ştefan Panaitescu (Năvodari), medaliat cu bronz la Europenele de cadeţi, în semifinale. În ultimul act al competiţiei, Ştefan Lătescu l-a învins pe campionul naţional de tineret Ioan Dobrean (Banatul Timişoara), prin inferioritatea adversarului, decizie dictată încă din prima repriză. Lătescu a devenit astfel pentru a opta oară campion naţional la box la diferite categorii de vârstă, fiind neînvins în ţară la această disciplină.

Eusebiu Târzoman (ACS ComVal, antrenor Ion Băetu), fost campion naţional la 60kg, a învins în finala de 57 kg pe argeşeanul Adrian Preda, fără drept de apel.

Marian Chiriac, legitimat la CS Nicolina şi antrenat de Nicolae Chipirog, a devenit din nou campion, la 60 kg, după ce anul trecut a obţinut titlul la categoria imediat superioară.

Ca urmare a rezultatelor obţinute, toţi cei trei  campioni ieşeni au fost convocaţi la lotul naţional under 22, urmând a participa la Campionatul European, care va începe pe 13 martie, în Croaţia.

 

 

 

Comentarii