Alexandru Muraru, şef la judeţ. Andrei Cazacu la municipiu? Ultimele mutări la PNL Iaşi

miercuri, 28 aprilie 2021, 17:36
1 MIN
 Alexandru Muraru, şef la judeţ. Andrei Cazacu la municipiu? Ultimele mutări la PNL Iaşi

Alexandru Muraru, favorit de altfel pentru nominalizarea succesorului lui Costel Alexe la şefia Organizaţiei Judeţene PNL Iaşi, a primit votul Biroului Politic Naţional pentru preluarea acestei funcţii până la alegerile pentru noua conducere, stabilite pentru sfârşitul lunii iunie. 

UPDATE: Surse din partid îl dădeau pe Andrei Cazacu favorit la preluarea interimatului deținut până acum de Mihai Chirica la Organizația Municipală Iași a PNL. Fost secretar de stat la Ministerul Mediului pentru scurt timp după plecarea lui Costel Alexe, apoi șef la Administrația Fondului de Mediu, iar din februarie numit de același Costel Alexe administrator al județului, Andrei Cazacu ne-a spus laconic că „nu există acest scenariu”. Ultimul cuvânt în desemnarea președintelui Organizației Municipale Iași îl va avea Biroul Politic Județean.

TEXT INITIAL: De asemenea, interimatul deţinut până acum de Mihai Chirica la Organizaţia Municipală Iaşi a PNL va fi preluat de Andrei Cazacu, fost secretar de stat la Ministerul Mediului pentru scurt timp după plecarea lui Costel Alexe, apoi şef la Administraţia Fondului de Mediu, iar din februarie a fost numit de acelaşi Costel Alexe administrator al judeţului. Cei doi, împreună cu primvicepreşedintele Liviu Brătescu, au candidat iniţial pentru preşedinţia Organizaţiei Judeţene. În cele, din urmă, Alexandru Muraru a luat judeţul, iar Cazacu, municipiul.

Comentarii