Ambiguitatea genurilor (I)

Mărturisesc că, iniţial, am fost iritat, dacă nu chiar revoltat de nedreptatea ce i s-a făcut medicului, dar, studiind mai îndeaproape cazul, mi-am dat seama că atât dr. Mackeret, cât şi reprezentanţii Departamentului pentru Muncă şi Pensii, care i-au respins cererea de angajare pe un post de evoluator la dezabilităţi, încă din start s-au situat pe poziţii diametral opuse, ireconciliabile, refuzând orice formă de dialog, fapt ce a dus la adoptarea unei soluţii excesive. Dacă s-ar fi aşezat la masa negocierilor, probabil că cele două părţi ar fi ajuns la un compromis şi ar fi găsit o cale amiabilă pentru ieşirea din impas. Plecând de aici, am încercat să înţeleg cazul punând în ecuaţie argumentele deductive ale fiecărei părţi. Documentarea şi analiza mea au fost însoţite de un exerciţiu de introspecţie, încercând să urmăresc cu detaşare anumite secvenţe ale vieţii mele intime sedimentate în stratul semiconştient al eului, fără să caut să ajung la nişte judecăţi mai mult sau mai puţin preconcepute sau să trag anumite concluzii pripite decupând de pe peliculă amănuntele ce nu-mi convin. Concluziile aveau să vină de la sine, ceva mai târziu, după ce amintirile şi trăirile ajunse la suprafaţa conştientului aveau să se aşeze la locul lor, căpătând o altă configuraţie.

„Eu cred că sexul este definit biologic şi genetic, a spus după aflarea sentinţei doctorul Markereth. Biblia ne învaţă că Dumnezeu face oamenii bărbaţi şi femei… Nu credeam însă că a spune ceea ce omenirea gândeşte de atâtea secole – că genul şi sexul sunt determinate prin naştere – îţi pot crea probleme.” Oricum am lua-o, tema aceasta este extrem de delicată şi abordarea ei trebuie făcută cu multă precauţie, fără a cădea într-o extremă sau în cealaltă.

Într-adevăr, de-a lungul secolelor, omenirea a trăit cu convingerea că sexul unei persoane e determinat prin naştere. Studiul asupra evoluţiei speciilor ne arată însă că pe parcursul existenţei unele organisme, sub influenţa mediului, dar şi a altor factori, cunoscuţi şi necunoscuţi, suferă diverse mutaţii, ajungând la un moment dat să depăşească limitele biologice, transgresând spre un alt gen. Există cercetători care susţin ideea că genul unei persoane e determinat de inconştientul colectiv şi de anumite mutaţii ce se produc sau urmează să se producă în mentalul colectiv. În acest sens, teoria arhetipurilor lui Yung ne poate călăuzi să vedem în bezna ce înconjoară perioada vieţii noastre intrauterine un mic fascicol de lumină. De pildă, se ştie din vechime faptul că apropierea unui război determină ca numărul bebeluşilor născuţi de sex masculin să fie mai mare decât cel al genului opus. Recentele statistici nu infirmă această supoziţie. Cauza acestui fenomen statistic trebuie căutată în mutaţiile care se produc în straturile profunde ale inconştientului colectiv care încearcă să regleze preventiv dezechilibrul dintre sexe produs de viitoarea conflagraţie. Aceasta la nivel macrosocial. La nivel micro, nu putem ignora faptul că au existat şi există persoane care nu se simt confortabil în haina sexului lor biologic (constatarea aceasta e valabilă, în mare, aproape pentru tot regnul animal; în rândul porumbeilor, de pildă, cazurile de transsexualism sunt destul de frecvente) şi solicită – ca în cazul persoanelor testate de dr. Markereth – să fie înregistraţi la alt gen, stimulaţi de noile prevederi ale legislaţiei din diverse ţări ale Uniunii Europene. În fond, nimeni nu ar trebui să stea în calea opţiunii şi credinţei personale că în ciuda aparenţelor individualitatea ta e alta decât cea stabilită prin certificatul de naştere. Aici, probabil, legiuitorul a mers pe supoziţia că fiecare om matur posedă suficient discernământ pentru a face, din punct de vedere sexual, alegerea cea mai potrivită, fără să ţină cont de nici un fel de prejudecăţi sau de constrângeri sociale. Nu ştim dacă Dumnezeu se preocupă sau nu se preocupă de stabilirea sexului unei persoane înainte de naştere sau lasă alegerea aceasta pe seama legilor hazardului, a subconştientului şi inconştientului colectiv, în funcţie de anumite tendinţe şi inhibiţii sedimentate la nivelul grupurilor sociale, dar şi de schimbările de mediu.

Asta pe de o parte. Pe de alta, epoca pe care o traversăm se caracterizează, printre altele, şi prin tendinţa de anihilare a graniţelor dintre sexe, în sensul că apar din ce în ce mai mulţi bărbaţi efeminaţi, după cum apar şi multe femei cu aspect masculin. Transgresarea poate fi percepută şi la nivelul sensibilităţii, al aptitudinilor, al mentalităţii, dar şi al tendinţelor modei. În acest sens, putem afirma că viitorul speciei umane e deschis tuturor posibilităţilor şi permutărilor posibile şi imposibile. Cine ştie, poate că noile generaţii care vor naviga din ce în ce mai mult timp pe net, dar vor călători şi în spaţiul intergalactic, vor trebui să se adapteze provocărilor izolării şi mediului aseptic. Noile mijloace de comunicare şi noile tehnologii de explorare a cosmosului ne împing spre această supoziţie. Călătoriile solitare prin universul infinit ar putea să îi determine să adopte condiţia de androgini. Adică să revină la stadiul de „sferă” conţinând ambele genuri, descrisă de Platon în Banchetul. În fine, n-are rost să împingem pre mult speculaţiile noastre de natură poetică spre o zonă abisală a psihologiei umane, pe care oricât am încerca s-o abordăm ne va luneca printre degete. Trăim însă într-o realitate socială schimbătoare, pe cât de interesantă, pe atât de stresantă, care ne îndeamnă să facem fel de fel de supoziţii şi să ne punem o serie de întrebări pe această temă.

Se ştie că din punct de vedere fizic diferenţierea organelor sexuale începe în perioada intrauterină, în cea de-a şasea săptămâna de sarcină, sub influenţa cromozomilor X si Y. Ovulul si spermatozoidul sunt, de altfel, singurele celule ale organismului care, fiind înzestrate doar cu un singur cromozom, nu conţin decât jumătate din codul genetic înscris în interiorul lor. Deci, din punct de vedere strict organic, lucrurile par a fi destul de limpezi. Medicina a descifrat de mult timp mecanismul şi cauzele de ordin biochimic care duc la formarea şi diferenţierea sexelor. La începutul sarcinii, în perioada embrionară, fiinţa umana este hermafrodită, organele genitale interne derivând din structuri embrionare comune. Daca fetusul este purtător al unui cromozom Y, „mugurele de bază" se va transforma în testicule, iar în absenta cromozomului Y, el va evolua determinând constituirea ovarelor. În cea de-a noua săptămâna de sarcină, testiculele vor începe să producă testosteron, contribuind la formarea canalelor sexuale masculine. În absenta testosteronului, după cum se ştie, se dezvoltă organele genitale feminine: trompele, uterul. Organele genitale externe, tot sub acţiunea testosteronului sau în absenţa lui, apar abia în a cincisprezecea săptămâna de sarcină. În cadrul diviziunii celulare se pot produce însă şi anomalii. Există situaţii în care ovul sau spermatozoidul posedă nu unul, ci doi cromozomi, iar embrionul rezultat va avea trei cromozomi sexuali în loc de doi, dând naştere la diferite tipuri morfologice de androgini. Prin urmare, din punct de vedere biochimic explicaţiile sunt cât se poate de simple: avem cromozomul X, avem cromozomul Y, mai intervine şi testosteronul, şi gata – alegerea s-a şi făcut. Testosteronul acţionează însă pe tot parcursul existenţii noastre, determinând anumite impulsuri şi tendinţe, făcând, printre altele, în anumite etape ale evoluţiei să semănăm cu unul din părinţi, pentru ca apoi, brusc, să apară vizibile şi trăsăturile celuilalt părinte…

Dar dacă punem în balanţă şi factorul psihologic dublat de cel sociologic, conştientul şi subconştientul uman populat de arhetipuri, navigând de la Freud la Yung şi Adler, interpretând lucrurile şi prin prisma legilor lui Malthus, lucrurile se complică. Plecând pe această cale ajungem la cauza primară, la hazard şi providenţă, trecem de spaţiul fizic, atingând zona mitică şi metafizică, unde nu vom găsi răspunsuri, ci doar un labirint infinit de întrebări.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist