Angajaţii marilor firme din Iaşi se vor întoarce la lucru în birouri din a doua parte a anului viitor

miercuri, 30 septembrie 2020, 01:50
2 MIN
 Angajaţii marilor firme din Iaşi se vor întoarce la lucru în birouri din a doua parte a anului viitor

Angajaţii companiilor din Iaşi care activează în domenii care au legătură cu externalizarea şi partajarea afacerilor, denumite în termeni specifici BPO şi SSC, sunt aşteptaţi să se întoarcă în birouri în a doua parte a anului viitor.

„După pandemie, spaţiul fizic de birouri va rămâne un loc de interacţiune şi colaborare, un diferenţiator folosit în retenţia şi atragerea de talente. (…) Locul de muncă se va transforma într-un spaţiu pentru creativitate, socializare şi colaborare, acesta fiind cel mai important obiectiv pe care biroul post Covid îl poate îndeplini”, se precizează într-un comunicat de presă ABSL, asociaţia care reuneşte firmele din domeniu.

De altfel, reprezentanţii uneia dintre societăţile care activează pe piaţa locală din Iaşi susţine că sistemul de lucru de acasă nu le era străin. „În acest moment, 97% dintre cei peste 1.000 de angajaţi lucrează în sistemul de telemuncă. În SCC aveam deja peste 30 de angajaţi care lucrau remote sau în regim de telemuncă şi înaintea pandemiei. Contextul actual ne-a oferit şansa de a îmbunătăţi soluţia tehnică de lucru remote, motiv pentru care o vedem folosită şi pe viitor, în special pentru a ajunge pe pieţe de candidaţi neexplorate deocamdată. În contextul telemuncii cea mai mare provocare o constituie efortul de management, deoarece nevoia de comunicare şi intensitatea sprijinului pentru colegi sunt semnificativ mai mari. Fiind o organizaţie care investeşte foarte în oameni, a trebuit să schimbăm şi strategia de training, dezvoltând propria noastră platformă de traininguri online, atât pe dezvoltare personală, cât şi tehnică”, spune Cătălin Constantin – directorul departamentului de Resurse Umane (HR) din cadrul SCC România.  Peste 11.000 de persoane lucrează în industria de business services din Iaşi. Toate companiile mari (peste 15 la număr) din domeniul BPO (business process outsourcing) şi SSC (shared services center) au deschis filiale la Iaşi. Cele mai importante tipuri de servicii din industria de Business Services din Iaşi sunt: IT, project management, finanţe şi contabilitate, HR, achiziţii şi operaţiuni clienţi, potrivit ABSL.

Comparativ cu Polonia şi alte state din Europa de Est, România are în momentul de faţă avantaje legate de forţa de muncă. Avem avantajul competitiv de cost, angajaţii vorbesc limbi latine, dar şi germana, piaţa nu este încă la fel de saturată ca în Polonia. În acest context,  ABSL anunţă un eveniment dedicat comunităţii de business din Iaşi până pe data de 1 octombrie 2020. Astfel, o serie de specialişti din diferite domenii, de la recrutare şi consultanţă juridică până la psihologi şi dezvoltatori de birouri dezbat viitorul industriei serviciilor de afaceri din perspectiva leadership-ului, a culturii organizaţionale în contextul telemuncii şi a potenţialului de dezvoltare. 

 

 

 

 

 

Comentarii