Angela

Ca unul ce mi-am asumat oarecari i/responsabilităţi în acea cronică aventură, mă simt dator a da ştire de trecerea DINCOLO a celei care a fost Angela Moraru (20.8.1948- 5.7.2021), cunoscută sub pseudonimul ANGELA TRAIAN (după numele localităţii de baştină, o comună din judeţul Bacău). Poetesă, prozatoare, eseistă, publicistă, incisivă comentatoare a fenomenului cultural. Cronicăreasă, în primă şi-n ultimă instanţă. A debutat, liceeană fiind, în "Cronica", şi-a încheiat respirările literare în "Cronica veche". Şi la Junimea, care i-a editat, de la debut, cele mai multe – şi mai consistente – dintre cărţile sale.

Ne-a legat o veche prietenie literară. Cu ea, cu Aurel (Brumă), cu Aura (Muşat), cu regretatul Ion Chiriac, am format, în mileniul trecut, un grup poetic ("Nocturne"), care se dădea în spectacol, lunar, la Casa Studenţilor.

Angela Traian însăşi, mai apoi, a instituit un "Jurnal al artelor", care a ţinut afişul, în Sala Mică a Teatrului Naţional, vreme de 7-8 ani. Un Album (editat în 2014) dă samă de acel fenomen. la care nu pot a nu (retro) vibra, întrucât reanimă, pe pânza vremii, prezenţe şi secvenţe care au marcat Iaşul cultural-artistic al anilor 80-89, cum nici o altă instituţie de spectacole n-a făcut-o. Şi asta pentru că, într-o singură seară, veneau la "rampă", în săliţa ce s-a dovedit neîncăpătoare, scriitori, muzicieni, pictori, actori, din toate generaţiile – de la maeştri la tineri aflaţi în plină afirmare sau la "ucenici" de pe băncile şcolii… Voi spune şi eu, ca o doamnă anonimă (care a determinat-o, de fapt, pe autoare, să finalizeze acel Album), că "am trăit acolo clipe memorabile", fiind şi protagonist, şi spectator.

Jurnalul artelor a fost un spectacol al elitelor, pentru elite.

Bucuroasă dar şi arţăgoasă, având, adică, angoasa lucrului bine făcut, s-a arătat Angela Traian când am integrat-o Cronicii Vechi. Ataşantă, cooperantă, intransingentă în tot ce făptuia. O vreme, mi-a trimis pe net o analiză scurtă şi severă a numărului de revistă tocmai apărut. Ca să nu cad în narcisismul izbândei, sau să mă las pe tânjală.

O rubrica semnată de ea, număr de număr, în CRV, a devenit carte, la Junimea, cu insolitul/curajosul titlu: N-am talent! Ceea ce o poate recunoaşte (în public!) doar cineva cu-adevărat dăruit, hăruit.

Luminoasă, frumoasă (da!), generoasă, Angela. Scriitoare înnăscută, dar care pierduse nişte trenuri, astfel că n-a acces la calitatea de membru al breslei scriitoriceşti. Iar cînd a fost posibil, a refuzat categoric, considerînd (cu umor) că vremea ei a trecut. "Ce? Să râdă ăştia tineri de mine: ce mai vrea şi baba asta? Vrea pensie de la Uniune, desigur… Nu, nu servesc aşa ceva", a replicat îndemnurilor mele (mai ales).

Dacă despre cărţile sale s-a scris în diverse publicaţii (Cronica, Convorbiri literare, Ziarul de Iaşi, Cronica Veche, Scriptor ş.a.), precum şi-n dicţionare academice şi/sau de autor, (Dicţionarul Literaturii Române, editat de Academie; Dicţionarul "Scriitori şi publicişti ieşeni" ş.a.),remarcându-i-se singularitatea şi amplitudinea "vocii", stingerea ei n-a fost semnalată nici printr-un obişnuit ferpar la gazetă. În ultimii ani, soţii Alexandru şi Angela Moraru îşi aveau reşedinţa, din primăvară pînă-n toamnă, (uneori şi-o bucată de iarnă), la Mălini, acolo unde a intrat în legendă "Moartea căprioarei" labişiene. Acolo e împământenită şi cea despre care se poate spune că a însemnat o veritabilă pagină în jurnalul artelor/literelor ieşene. Şi nu numai.

Domnul s-o aibă în lumina Sa!   

Nicolae Turtureanu este director al revistei „Cronica veche”, poet şi eseist