Angelo Massone, pericolo massimo!

Angelo Massone zice că este un important investitor în fotbal. Dar nu este. Căutaţi-l pe “wikipedia”. Nu-l veţi găsi nici măcar în varianta italiană. Dacă a ajuns “personaggio” în România, e vina altui italian, Renzo Rossi, fost director sportiv la FC Naţional, grupare la care Massone a contribuit prin livrarea unui obscur antrenor, Roberto Landi, în 2008. Ajuns la Rapid, în aceeaşi funcţie, Rossi a dorit să relanseze cariera lui Massone. În pofida antecedentelor. La început, Angelo a preluat o echipă din liga a doua scoţiană, Livingstone. Clubul a făcut datorii, Massone a refuzat să plătească şi Livingstone a retrogradat în liga a treia. Dar italianul nu a depus armele: în 2013, a încercat să înhaţe un club şi mai galonat din Scoţia, Hearts of Midlothian, punând pe masă cinci milioane de lire sterline. Însă cât de zgârciţi se zice că ar fi scoţienii, oferta a fost refuzată de şefii din Edinburgh.

Şi uite aşa, prin bunăvoinţa amicului Renzo Rossi, Massone a aterizat în România tuturor posibilităţilor. Mai exact la Rapid, club aflat în situaţie dificilă după retragerea lui George Copos. Amicul Renzo i-a pus o pilă lui Massone, la finanţatorul de tranziţie Adrian Zamfir. Însă suporterii giuleşteni au simţit escrocheria, iar clubul a trebuit să se  (re)orienteze. Din nefericire, soluţia s-a dovedit la fel de “salvatoare” ca şi cealaltă. moldoveanul Valeri Moraru a realizat şi el  ceea ce era hărăzit lui italianului: falimentul Rapidului, adică “ la corruzione senza frontiere”.

Dincolo de eşecul suferit în Giuleşti, Massone a avut un câştig enorm. A descoperit că România este un tărâm ideal pentru ţepe. După arestarea lui Gheorghe Ştefan, patronul, administratorul şi sufletul grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, Angelo a găsit ţinta. A promis luna, soarele şi celelalte stele şi în 2015 a reuşit în numai câteva luni să pună Ceahlăul pe butuci. Un antrenor brazilian, cu nume (ca fotbalist), Ze Maria, a ajuns în scurt timp pe manşeta tabloidelor, datorită ieşirilor sale colerice. Şi în final, Massone a “tăiat-o” cu singurii bani pe care Ceahlăul îi mai avea în cont, din drepturile de televizare, 1.7 milioane de euro. Presa locală a vremii a relatat pe larg, în acea perioadă, condiţiile de lucru ale fotbaliştilor nemţeni, supuşi chiar la restricţii de energie electrică sau apă potabilă!

După acest nou eşec, Massone a înţeles că, dacă vrea să rămână în fotbalul românesc,  trebuie să-şi asume ţinte mai mici. Ca de exemplu, Şoimii Pâncota, o echipă din nordul Banatului, proaspăt promovată în liga secundă. În logica “massonică”, vacă numai bună de muls, iar managerul Pavel Piroş a căzut în plasă. Angelo a promis un antrenor cu nume: un fost campion mondial în 1986, dar cu activitate ZERO (tăiat în câte vreţi dvs) în materie: Pedro Pasculli. Experienţa a fost tragică: Pasculli n-a mai venit, câteva înfrângeri la scoruri astronomice s-au adunat, Massone a plecat conform obiceiului, a fost adus antrenorul Ionuţ Popa care a reuşit să salveze echipa de la retrogradare, dar din punct de vedere financiar, opera lui Massone a fost desăvârşită. Şoimii s-a desfiinţat.

Credeţi dvs. că după o asemenea serie de eşecuri, a renunţat Massone la laptele de vacă românească? Nici vorbă: retragerea trâmbiţată a lui Ionuţ Negoiţă de la Dinamo l-a găsit pe italian printre primii “ofertanţi” în Şoseaua Ştefan cel Mare. Numai că este greu să te descurci cu o galerie atât de ofensivă ca a dinamoviştilor. Însă la Iaşi e mai simplu: suporterii de teren sunt puţini, majoritatea de pe facebook este inofensivă, iar primarul Iaşului, dornic să scape de o pacoste care îi poate aduce necazuri politice (!), l-ar lua în braţe, în ciuda opoziţiei tânărului preşedinte Adrian Ambrosie. Şi are, pe undeva dreptate: pentru cei care vor să se spele pe mâini, Angelo Massone reprezintă soluţia ideală!